La finalul partidei de la Miercurea Ciuc, antrenorul Marius Baciu a analizat victoria și a avut un mesaj special pentru Ștefan Târnovanu, criticat după gafele din înfrângerea cu Auda, 2-3, din Conference League.
Marius Baciu: „La portari imediat se vede greșeala”
Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a ținut să precizeze că are în continuare încredere totală în portarul echipei naționale și este convins că acesta va reveni la forma care l-a consacrat.
„Este foarte important că își revine. E jucător de națională, are parte de toată încrederea noastră. Și-a dat seama că toată lumea e alături de el și pentru asta trebuie să răsplătească prin evoluții bune și concentrare maximă.
E un portar de mare clasă. Avem și alți portari, de 2007, sunt de mare viitor. La portari imediat se vede greșeala. Târnovanu a făcut de multe ori meciuri mari și a ținut echipa”, a declarat Marius Baciu.
Antrenorul FCSB s-a declarat mulțumit și de evoluția echipei, în special de cei patru jucători U21 folosiți din primul minut.
„Un joc bun, care nu are cum să nu te mulțumească. Am jucat cu patru jucători U21 și nu cred că s-a văzut diferența. Sunt trei puncte importante și mă bucur că nu am primit gol. Victoria asta ne aduce liniște înaintea meciului din Europa. Totuși, trebuie să fim mai concentrați în fața porții. În Europa nu te iartă nimeni”, a mai spus Baciu.
FCSB va juca joi returul cu Auda, în turul doi preliminar al Conference League, după înfrângerea surprinzătoare din tur, scor 2-3. Partida va putea fi urmărită în direct pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe Sport.ro.
