Admiterea la liceu 2026: Ce documente trebuie să conțină dosarul de înscriere după repartizarea computerizată

În perioada 23-28 iulie 2026, elevii declarați admiși în urma repartizării computerizate trebuie să depună dosarul de înscriere la unitatea de învățământ unde își vor continua studiile. Potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației, nedepunerea documentelor în termenul stabilit poate conduce la pierderea locului obținut.

Programul pentru primirea dosarelor este stabilit de fiecare liceu în parte. Din acest motiv, elevii și părinții sunt sfătuiți să consulte din timp informațiile publicate de unitatea de învățământ privind intervalele orare în care pot fi depuse documentele.

Când se depune dosarul de înscriere la liceu în 2026

După afișarea rezultatelor repartizării computerizate, candidații declarați admiși trebuie să își confirme locul prin depunerea dosarului de înscriere la liceul la care au fost repartizați. Conform calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027, această procedură are loc în perioada 23-28 iulie 2026.

La finalul etapei, pe 28 iulie, liceele transmit inspectoratelor școlare situația locurilor rămase neocupate ca urmare a neconfirmării înscrierii.

În intervalul 29-31 iulie, comisiile județene de admitere și Comisia de admitere a municipiului București analizează și soluționează cazurile speciale apărute după repartizarea computerizată.

Admiterea la învățământul seral

Învățământul seral este destinat absolvenților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la începerea cursurilor anului școlar 2026-2027. Depunerea dosarelor este programată în zilele de 23-24 și 27-28 iulie 2026, potrivit calendarului stabilit la nivel județean.

În perioada 29-31 iulie, comisiile de admitere repartizează candidații pe locurile disponibile, în funcție de opțiunile exprimate și de criteriile prevăzute în metodologia în vigoare.

Admiterea la învățământul cu frecvență redusă

Învățământul cu frecvență redusă se adresează absolvenților din seriile anterioare care împlinesc 20 de ani până la 31 august 2026, inclusiv. Dosarele pot fi depuse în perioada 23-24 și 27-28 iulie 2026, iar repartizarea candidaților este programată între 29 și 31 iulie, în funcție de opțiunile exprimate și de prevederile metodologiei de admitere.

Ce documente sunt necesare pentru înscrierea la liceu în 2026

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele acte:

  • cererea de înscriere (model atașat);
  • copia certificatului de naștere și, dacă este cazul, copia cărții de identitate;
  • adeverința cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a, care include media generală;
  • fișa medicală.

În funcție de situația candidatului, liceele pot solicita și alte documente prevăzute de metodologia de admitere.

Programul de depunere diferă de la un liceu la altul

Fiecare unitate de învățământ își stabilește propriul program pentru primirea dosarelor, astfel că intervalele orare pot varia. Pentru a evita eventualele neclarități, elevii și părinții sunt sfătuiți să consulte site-ul oficial sau avizierul liceului și, dacă este necesar, să contacteze secretariatul pentru confirmarea programului.

Ce se întâmplă dacă dosarul nu este depus în termen

Confirmarea locului la liceu este condiționată de depunerea dosarului în perioada prevăzută de calendarul oficial. În cazul în care această etapă nu este parcursă la timp, candidatul poate pierde locul obținut prin repartizarea computerizată și nu va mai fi considerat înscris la unitatea de învățământ respectivă.

În această situație, elevul va putea participa doar la etapele ulterioare ale admiterii, organizate de inspectoratele școlare, în limita locurilor rămase disponibile și cu respectarea prevederilor metodologiei Ministerului Educației. De aceea, este recomandat ca dosarul să fie verificat înainte de depunere, iar termenul stabilit să fie respectat.

A doua etapă a admiterii la liceu în 2026

A doua etapă a admiterii se adresează absolvenților clasei a VIII-a din seria curentă și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la începutul anului școlar 2026-2027. În această etapă participă elevii care nu au fost repartizați în prima etapă sau care, din diferite motive, nu și-au confirmat locul.

Calendarul începe pe 31 iulie 2026, când sunt afișate centrul de admitere, locurile rămase disponibile, inclusiv cele rezervate candidaților de etnie romă și celor cu cerințe educaționale speciale (CES), precum și programul probelor de aptitudini și al testărilor de limbă modernă sau maternă.

Înscrieri, probe și repartizare

Pe 3 august 2026 are loc înscrierea pentru probele de aptitudini și testările de limbă modernă sau maternă. Acestea se desfășoară în perioada 4-5 august, iar rezultatele sunt afișate pe 6 și 7 august, când pot fi depuse și contestațiile.

Între 10 și 12 august 2026 sunt primite cererile candidaților care nu au depus dosarul după prima repartizare, ale celor respinși la clasele cu probe de aptitudini, ale absolvenților care nu au fost repartizați sau nu au participat la prima etapă, precum și ale celor care nu au susținut Evaluarea Națională. Candidații care beneficiază de locuri speciale pentru romi și cei cu CES își păstrează prioritatea pentru aceste locuri.

Repartizarea din etapa a doua este programată în perioada 17-18 august 2026 și este realizată de comisiile județene de admitere, potrivit procedurilor stabilite de fiecare inspectorat școlar. Procesul se încheie pe 18 august, odată cu transmiterea rezultatelor finale către Centrul Național de Admitere prin aplicația aplicația informatică utilizată pentru admiterea computerizată.

Editor : M.C.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!