În premieră, Cupa Mondială a avut 48 de echipe participante, fiind cel mai numeros turneul final din istorie. Se preconizează că următoarea ediție va avea 64 de naționale incluse (DETALII AICI).
Publicația americană ESPN a realizat două formule de start după ce s-a încheiat competiția care a avut loc în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, cu cei mai buni jucători, respectivi cei mai slabi.
CUM ARATĂ CEL MAI BUN PRIM ”11”
- Vozinha (Capul Verde) – Spence (Anglia), Cubarsi (Spania), Laporte (Spania), Cucurella (Spania) – Rodri (Spania), Bouaddi (Maroc) – Messi (Argentina), Bellingham (Anglia), Mbappe (Franța) – Haaland (Norvegia)
Publicația anterior menționată a oferit și câte o descriere pentru fiecare jucător selectat.
Vozinha: ”La 40 de ani, acesta a avut turneul vieții sale, reușind să nu primească gol împotriva Spaniei și având câteva intervenții spectaculoase în fața lui Lionel Messi, într-o înfrângere dramatică împotriva Argentinei. Vozinha a devenit o legendă a Cupei Mondiale”.
Djed Spence: ”Nu doar că s-a descurcat excelent, ci a devenit tot mai bun cu fiecare meci și a avut o evoluție de excepție împotriva Argentinei, în semifinală”.
Pau Cubarsi: ”Uneori poate avea momente de neatenție, dar tânărul jucător al Barcelonei este un talent adevărat. De asemenea, a continuat să joace în finală după ce a fost doborât de o intrare foarte dură a lui Enzo Fernandez”.
Aymeric Laporte: ”La vârsta de 32 de ani a părut să revină la cea mai bună formă a sa în acest turneu, formând un parteneriat excelent cu Cubarsi”.
Marc Cucurella: ”Fundașul stânga al Spaniei și-a finalizat transferul important de la Chelsea la Real Madrid chiar înaintea turneului și a demonstrat, printr-o Cupă Mondială excepțională, că merită să joace pe Santiago Bernabeu”.
Rodri: ”Mijlocașul lui Manchester City este pur și simplu cel mai bun jucător din lume pe postul său de mijlocaș defensiv și coordonator al jocului”.
Ayyoub Bouaddi: ”Una dintre marile revelații ale acestui turneu, după ce a ales să nu reprezinte Franța și și-a declarat loialitatea internațională față de Maroc la începutul acestui an”.
Lionel Messi: ”A sfidat vârsta și logica, având evoluții excepționale la cea de-a șasea sa Cupă Mondială, la vârsta de 39 de ani. Argentina ar fi fost eliminată cu mult înaintea sferturilor de finală fără căpitanul său magic. Prin evoluțiile sale de la acest turneu, el a pus capăt oricărei dezbateri despre cine este cu adevărat cel mai bun jucător din toate timpurile”.
Jude Bellingham: ”Mijlocașul Angliei a marcat șapte goluri la această Cupă Mondială, o performanță incredibilă pentru un jucător care nu evoluează în linia de atac. Bellingham are energie, determinare, calități defensive și un temperament puternic, iar atunci când toate aceste elemente se combină, el a demonstrat că poate fi de neoprit”.
Kylian Mbappe: ”A fost senzațional în toate meciurile, cu excepția semifinalei împotriva Spaniei, iar acesta este probabil motivul pentru care Franța nu a ajuns pentru a treia oară consecutiv în finala Cupei Mondiale”.
Erling Haaland: ”Vedeta lui Manchester City a făcut mai mult decât să înscrie pentru echipa antrenată de Stale Solbakken. El a cucerit și inimile suporterilor neutri din Statele Unite, datorită personalității sale enigmatice, evoluțiilor excelente și dorinței de a se distra pe rețelele sociale”.
CUM ARATĂ CEL MAI SLAB PRIM ”11”
- Muslera (Uruguay) – Kimmich (Germania), Guehi (Anglia), Van Dijk (Olanda), O’Reilly (Anglia) – Valverde (Uruguay), McTominay (Scoția) – Wirtz (Germania), Bruno Fernandes (Portugalia), Pulisic (SUA) – Neymar (Brazilia)
ESPN a oferit și aici descrieri pentru jucătorii selectați.
Fernando Muslera: ”A comis trei greșeli care au dus la goluri și a fost înlocuit la pauza ultimului meci din grupă, împotriva Spaniei. Pentru fostul portar al lui Galatasaray, acest turneu a fost unul în plus”.
Joshua Kimmich: ”Căpitanul Germaniei a evoluat o singură dată ca fundaș dreapta pentru Bayern Munchen în sezonul trecut, dar Julian Nagelsmann a decis să îl folosească pe acel post, în locul poziției sale preferate de mijlocaș defensiv. Alegerea s-a întors împotriva selecționerului, deoarece jucătorul în vârstă de 31 de ani a avut mari dificultăți pe tot parcursul unei Cupe Mondiale dezastruoase pentru cvadrupla campioană mondială”.
Virgil van Dijk: ”Olanda a primit cinci goluri în patru meciuri și nu a fost niciodată convingătoare în apărare, astfel că van Dijk trebuie să își asume partea sa de vină, în calitate de căpitan și coordonator al defensivei. Nici faptul că a refuzat să execute o lovitură de departajare în eliminarea împotriva Marocului, în timp ce jucătorii mai tineri și-au asumat responsabilitatea, nu i-a făcut deloc cinste”.
Marc Guehi: ”Fundașul lui Manchester City a avut evoluții destul de solide până în momentul în care conta cu adevărat. În semifinala împotriva Argentinei, a fost prins pe picior greșit, a avut nevoie de prea multe atingeri atunci când se afla în posesia mingii și, în general, a părut cu un nivel sub ceea ce se așteaptă de la un jucător cu reputația sa, exact atunci când Anglia avea nevoie ca el să facă un pas în față”.
Nico O’Reilly: ”Jucătorul în vârstă de 21 de ani nu a părut niciodată confortabil pe postul de fundaș lateral la această Cupă Mondială, în ciuda faptului că a evoluat frecvent în acel rol pentru Manchester City”.
Federico Valverde: ”Fotbalistul care, probabil, a dezamăgit mai mult decât oricare altul a fost Valverde, mijlocașul lui Real Madrid făcând prea puțin pentru a-și inspira echipa să se califice dintr-o grupă accesibilă, în urma Spaniei”.
Scott McTominay: ”Și-a lăsat forma bună în Italia și a avut trei evoluții lipsite de eficiență și ușor de uitat”.
Bruno Fernandes: ”Mijlocașul a avut evoluții excepționale pentru Manchester United în sezonul trecut, dar nu a reușit să le mențină și la națională. Poate că acest lucru se datorează faptului că Cristiano Ronaldo este punctul central al tuturor lucrurilor pe care Portugalia le face sau, mai exact, nu le face. Cert este că Fernandes a avut o Cupă Mondială slabă”.
Florian Wirtz: ”Este Wirtz cu adevărat un jucător de mare valoare sau doar unul dintre cei mai supraevaluați creatori de joc din fotbal? Această întrebare a fost pusă în timpul unui prim sezon dezamăgitor la Liverpool, iar după ce a fost aproape inexistent pentru Germania la Cupa Mondială, jucătorul în vârstă de 23 de ani are acum în față un sezon extrem de important pe Anfield”.
Christian Pulisic: ”Atacantul a avut un început senzațional în prima repriză a victoriei cu 4-1 împotriva Paraguayului, în meciul de debut, dar a fost înlocuit la pauză din cauza unei accidentări. După ce și-a revenit, nu s-a mai apropiat de forma arătată în acel meci. Atunci când presiunea a crescut, Pulisic a dispărut”.
Neymar: ”Scuze, dar care a fost rostul prezenței sale la Cupa Mondială? A fost o alegere bizară făcută de Carlo Ancelotti, având în vedere problemele cu accidentările ale jucătorului în vârstă de 34 de ani, iar acesta a evoluat doar 37 de minute în total. Locul ocupat de Neymar în lot l-a împiedicat pe Joao Pedro, jucătorul lui Chelsea, să fie convocat, deși acesta este mai tânăr, mai bine pregătit fizic și într-o formă recentă mai bună. Prin urmare, convocarea lui Neymar a fost o greșeală din toate punctele de vedere”.
