Merz spune cum va aborda Germania o eventuală victorie a lui Marine Le Pen în alegerile prezidențiale din Franța

Cancelarul german Friedrich Merz a promis, vineri, că „va întinde mâna” oricărui lider care va fi ales preşedinte al Franţei la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres. 

„Germania va întinde întotdeauna mâna unei cooperări profunde şi bazate pe încredere cu Franţa, indiferent de decizia alegătorilor celor două ţări ale noastre”, a declarat cancelarul german, întrebat despre o posibilă cooperare cu Marine Le Pen, la finalul unei reuniuni comune a guvernelor Franţei şi Germaniei, desfăşurată la Brühl, în apropiere de Koln, în vestul Germaniei, pentru întărirea apărării europene.

Întrebat de un jurnalist dacă ar putea găsi un teren politic comun cu Le Pen în cazul unei victorii electorale, cancelarul german a răspuns:

„Vom continua în viitor să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a face ca această cooperare cu vecinul nostru francez să fie cât mai intensă, profundă şi bazată pe încredere, indiferent de cum vor decide alegătorii din Franţa”.

El a spus că presupune că orice succesor va fi ghidat de ceea ce este în interesul ambelor ţări.

„Mâna Germaniei rămâne întotdeauna întinsă pentru o cooperare mai profundă şi bazată pe încredere cu Franţa”, a mai spus Merz.

Editor : C.L.B.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!