Peste 100 de milioane de americani sunt vizați de alerte de temperaturi extreme, după ce un val de aer fierbinte care a cuprins vestul Statelor Unite se îndreaptă spre coasta estică, unde sunt așteptate valori periculoase pentru sănătate.
Acest val de aer fierbinte a doborât deja în ultimele zile recorduri istorice de căldură în mai multe localităţi din vestul şi nordul ţării, cum ar fi la Billings, cel mai mare oraş din Montana, unde mercurul a atins deja 44 de grade Celsius, potrivit AFP preluată de Agerpres.
Această căldură extremă, agravată de umiditatea atmosferică, se extinde acum către coasta estică, unde se află marile metropole Boston, Philadelphia, New York şi Washington, care au suferit deja, la începutul lunii iulie, de un episod canicular.
„Temperaturi superioare valorilor normale şi corespunzătoare unor niveluri de căldură periculoase sunt preconizate să se înregistreze marţi în nord-est, înainte ca un val de căldură intensă să se instaleze miercuri şi să se extindă către centrul Atlanticului”, au avertizat serviciile meteorologice americane (NWS).
Mercurul termometrelor urmează să crească în oraşele din nord-est până la 38 de grade Celsius, valorile urmând să scadă la sfârşitul săptămânii.
Schimbările climatice au amplificat fenomenul
Potrivit unei analize ştiinţifice realizate de grupul World Weather Attribution, condiţiile toride şi umede caracteristice valului de caniculă înregistrat pe coasta de est la începutul lui iulie, în momentul festivităţilor dedicate aniversării a 250 de ani de independenţă a Statelor Unite, ar fi fost „practic imposibile” în lipsa schimbărilor climatice de origine umană.
Peste tot în lume, valurile de caniculă devin mai intense şi mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, cauzate în principal de arderea combustibililor fosili.
Potrivit experţilor, fenomenul climatic El Niño, care a debutat în iunie în Pacificul ecuatorial, ar putea de asemenea să influenţeze acest val de caniculă.
Acest fenomen climatic antrenează schimbări la scară mondială în ceea ce priveşte vânturile, presiunea atmosferică şi regimurile pluviometrice.
Potrivit meteorologilor americani, acest episod urmează să atingă apogeul între octombrie şi decembrie şi ar putea fi unul dintre cele mai intense înregistrate vreodată.
Editor : Ana Petrescu
