Radu Miruță a declarat vineri seara, la Digi24, că România a primit din Ucraina răspunsuri la cele 14 întrebări tehnice puse de partea română cu privire la incidentul de la Constanța, dar și alte aspecte cu privire la dronele navale, și nu toate au fost destul de clare. Astfel, țara noastră a trimis vineri o nouă listă cu întrebări pentru a primi detalii referitoare la câteva aspecte rămase nelămurite.
„După situația de la Constanța, când am eliminat o serie de scenarii cu detaliile tehnice pe care le-am avut, nu s-a făcut lumină în cameră, astfel că am trimis 14 întrebări tehnice. S-a răspuns la toate cele 14 întrebări, într-un târziu. Trei sferturi dintre răspunsuri sunt clarificatoare. Pentru un al patrulea sfert, din punctul meu de vedere, mai trebuie niște detalii suplimentare”, a declarat Radu Miruță.
Solicitare a României „în mod expres”
„Am făcut un follow (continuare – n.r.) pentru a primi răspunsuri și la acest sfert, am făcut o adresă pe care am trimis-o astăzi Ministerului Apărării din Ucraina, solicitându-i într-un mod expres ceea ce România consideră că este absolut legitim, și anume ca nicio dronă ucraineană să nu fie lansată în Marea Neagră fără ca ea să fie preprogramată ca în situația în care are ajunge în apele teritoriale românești să aibă instrucțiunea în software de a se autodetona”, a completat ministrul interimar.
Linie directă România – Ucraina pentru clarificări în timp real
„Există interacțiuni constante cu partea ucraineană. După situația de la Constanța, am cerut și deschiderea unui canal la nivel tehnic, cu responsabil dedicat permanent, să nu mai sunăm prin instituții, să întrebăm cine-i pe tură și ar putea să ne dea diverse detalii, dacă vreți, există o linie directă pentru a clarifica, sperăm noi, în timp real, diverse întrebări”, a subliniat Miruță.
Editor : Liviu Cojan
