Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că negocierile politice ar putea conduce, până la finalul lunii iulie, la formarea unui guvern majoritar format din PSD, PNL și UDMR. Social-democratul a exclus însă varianta unui „guvern de armistițiu” și a susținut că USR și-a impus „linii roșii” care au contribuit la actualul blocaj politic.
Declarațiile vin în contextul unor noi tensiuni între liderii partidelor aflate la masa negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare și după o postare publicată de Adrian Câciu pe Facebook, în care acesta i-a numit „penali”, între ghilimele, pe mai mulți lideri politici din PNL și USR.
Întrebat despre posibilitatea formării unui „guvern de armistițiu”, Adrian Câciu a respins această formulă și a afirmat că negocierile ar putea duce la constituirea unei noi coaliții majoritare.
„Eu exclud sintagma «guvern de armistițiu», pentru că este sintagma pornită de la un domn demis de Parlamentul României. Varianta unui guvern majoritar există, dar nu va fi de armistițiu. Va fi un guvern al României. Dar eu cred că, la finalul acestei luni, lucrurile vor duce către un guvern majoritar și tind să cred că va fi PSD, PNL, UDMR”, a declarat acesta la Digi24.
Legat de cine ar putea conduce viitorul Executiv, fostul ministru al Finanțelor a spus că această decizie va fi luată în urma negocierilor dintre partide: „De ce să nu fie Sorin Grindeanu premierul acestui guvern? Cred că trebuie flexibilizate pozițiile”.
„Am spus că nu mai vrem să facă parte din Guvern doar o persoană: Ilie Bolojan”
Adrian Câciu a susținut că PSD nu a exclus colaborarea cu PNL și UDMR, însă a criticat poziția USR în negocierile pentru formarea unei majorități.
„PNL, PSD, UDMR. Fără USR, din punctul meu de vedere. Sunt prea radicali. USR a luat o decizie foarte radicală. Avea dreptate Kelemen Hunor. Noi, de la PSD, nu am luat această decizie radicală că nu mai facem guvern cu PNL, cu UDMR, cu USR. Am spus că nu mai vrem să facă parte din Guvern doar o persoană: Ilie Bolojan. USR și-a setat niște linii roșii care nu își aveau rostul. De aceea suntem și în blocaj. (…) PNL are președinte pe Ilie Bolojan. Evident, Ilie Bolojan nu va face parte din viitorul guvern, asta e clar. Dar PNL, din ce știu eu, nu s-a scindat. Așa că discutăm de întreg Partidul Național Liberal”, a afirmat Câciu.
Acesta a declarat că prioritatea negocierilor ar trebui să fie programul de guvernare și nu împărțirea funcțiilor.
„Eu cred că la final de iulie. Eu aștept ca săptămâna viitoare să se mai flexibilizeze pozițiile. Am văzut inclusiv declarațiile lui Siegfried Mureșan, care spunea că nu este vorba despre oameni, despre persoane și funcții, ci despre program. Dacă este serios în ceea ce spune și bănuiesc că asta este poziția PNL, haideți să discutăm, pentru că, într-adevăr, asta trebuie să ne preocupe”, a mai spus Câciu.
Referindu-se la postarea publicată pe Facebook, în care i-a etichetat drept „penali” pe mai mulți lideri politici, social-democratul a spus că mesajul său a fost unul „metaforic”: «Penali», cu ghilimele, exact în sensul în care spuneau între 2017 și 2019 despre penalii PSD care, ce să vezi, nu aveau condamnare definitivă, dar aveau dosare penale. Uite, și ei au dosare penale și să vadă cum este să li se spună «penali». Pentru că este o etichetă dură, e adevărat, nu mă caracterizează să o folosesc, dar le trebuie, ca să se trezească odată, să înțeleagă că, dacă vrei respect, trebuie să arăți respect”.
Editor : A.D.
