Doi români, găsiţi vinovaţi de participare la un atac „ţintit” cu cuţitul împotriva unui jurnalist „în numele statului iranian”, au fost condamnați vineri de tribunalul Old Bailey din Londra, transmite dpa. Bărbații au primit 8, respectiv 12 ani de închisoare. Pouria Zeraati, un jurnalist britanic de origine iraniană care lucrează pentru Iran International, a fost lovit cu cuțitul de trei ori în coapsă într-un atac suferit în apropierea locuinţei sale din Wimbledon, în sud-vestul Londrei, pe 29 martie 2024.
ACTUALIZARE 19:34 – Românii, despre care procurorii britanici au afirmat că acţionau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnaţi vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizaţie media în limba persană, informează Reuters.
Pouria Zaratifoukolaei, cunoscut ca Pouria Zeraati, un jurnalist britanic de origine iraniană care lucrează pentru Iran International, a fost înjunghiat de trei ori în picior în apropierea casei sale din sud-vestul Londrei, în martie 2024.
Cei doi români, Nandito Badea (21 de ani) şi George Stana (25 de ani), au pledat nevinovat pentru acuzaţiile de vătămare intenţionată care le-au fost aduse, dar în luna iunie au fost găsiţi vinovaţi de Curtea Woolwich Crown din Londra.
Badea a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar Stana la 12 ani de închisoare.
Știrea inițială:
Luna trecută, cetăţenii români Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, şi George Stana, în vârstă de 25 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de vătămare corporală gravă cu intenţie într-un proces desfăşurat la tribunalul Woolwich. Ambii bărbaţi au negat acuzaţiile, scrie Agerpres.
Al treilea bărbat acuzat de implicare, David Andrei, care a fost arestat în România, nu participă la proces.
La începutul procesului împotriva lui Badea şi Stana, procurorul Duncan Atkinson a declarat că aceştia îl vizaseră pe Zeraati, al cărui angajator – un post de televiziune finanţat de Arabia Saudită – critică guvernul iranian şi a fost desemnat drept organizaţie teroristă de către regimul de la Teheran. Atkinson a spus că Zeraati fusese supus unei „recunoaşteri ample” şi că, în urmă cu un an, Stana a fost arestat în grădina apartamentului său împreună cu un alt bărbat.
În ziua atacului, Nandito Badea şi David Andrei l-au aşteptat pe Zeraati în timp ce acesta traversa strada de la locuinţa sa spre maşină, a declarat procurorul. Andrei l-a imobilizat, în timp ce Badea l-a înjunghiat în partea superioară a coapsei. George Stana i-a aşteptat pe cei doi într-un automobil marca Mazda 3, de culoare albastră, ce a fost surprins de camerele de supraveghere video în timpul „recunoaşterii ample” realizate înaintea atacului, a adăugat procurorul.
Badea a declarat că nu avea „nicio idee” că Zeraati era un jurnalist, iar Stana a afirmat că „a fost o mare surpriză” atunci când cei doi bărbaţi pe care i-a preluat cu maşina au spus că avusese loc o înjunghiere.
Editor : B.E.
