Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut vineri Statelor Unite să-şi clarifice rolul de mediator în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, în timp ce Moscova şi Washingtonul au versiuni contradictorii asupra concluziilor summitului pe care preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, l-au avut în august anul trecut în Alaska, relatează Reuters.
În răspunsuri formulate în scris după întrebări ale presei, Lavrov a oferit explicaţii despre o dispută cu secretarul de stat american Marco Rubio asupra ideii dacă Putin şi Trump au ajuns sau nu la o înţelegere cu privire la liniile generale ale unui acord de pace la summitul lor desfăşurat pe 15 august 2025 la Anchorage.
Rusia susţine că acel summit s-a încheiat cu o înţelegere de acest fel, pe care nu o precizează, dar o descrie adesea prin expresia „spiritul Anchorage-ului”.
Totuşi, Marco Rubio a negat joi în faţa presei vreun astfel de acord. „A existat o propunere în Alaska, dar nu a existat niciun acord în Alaska. Dacă ar fi existat un acord, războiul s-ar fi terminat”, a explicat Rubio.
În replică, Lavrov a prezentat cea mai detaliată versiune despre care Rusia a vorbit până acum legat de summitul de la Anchorage. El a spus că Putin a enunţat o serie de propuneri americane pe care emisarul lui Trump, Steve Witkoff, le prezentase Moscovei cu câteva zile înaintea summitului, enumerându-le punct cu punct şi verificând cu Witkoff – care a fost prezent la summit alături de Trump şi Rubio – dacă Putin le-a notat corect. Lavrov, care a participat şi el la summit, a spus că Witkoff a răspuns de fiecare dată afirmativ.
„Prin urmare, când colegul meu Marco Rubio spune că au existat doar propuneri în Alaska, dar fără un acord, apare întrebarea cu privire la ce înţelegem de fapt prin «acord»”, a remarcat ministrul rus de externe.
„Dacă o parte – în acest caz SUA – a pus pe masă propunerile sale pentru o soluţionare şi o modalitate de a aborda această criză, iar cealaltă parte şi-a exprimat consimţământul asupra acestor propuneri, atunci a susţine că nu a existat un acord pare destul de neelegant”, şi-a continuat Lavrov raţionamentul.
Aşadar, a punctat el, „întreaga situaţie” din jurul rolului de mediator al SUA trebuie clarificată.
Într-o altă declaraţie, miercuri, Lavrov a afirmat că la summitul Trump-Putin „au fost convenite mai multe acorduri asupra căilor politice de soluţionare a crizei ucrainene”. De asemenea, el a subliniat că Rusia vrea să ştie dacă preşedintele american chiar şi-a schimbat poziţia faţă de războiul din Ucraina în favoarea acesteia din urmă, aşa cum a sugerat preşedintele francez Emmanuel Macron la summitul G7 săptămâna trecută.
Evidenţiind frustrarea crescândă a Moscovei, ministrul rus a sugerat că este posibil ca summitul din Alaska să fi fost o „stratagemă a SUA pentru a câştiga timp astfel încât să reînarmeze regimul de la Kiev”, în timp ce alţi doi înalţi oficiali ruşi au acuzat de asemenea Washingtonul săptămâna aceasta că nu a respectat „înţelegerile” de la Anchorage.
Kremlinul a repetat vineri, prin purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, că apreciază eforturile de mediere ale lui Trump, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi reluate.
Totuşi, când a fost întrebat dacă Rusia consideră SUA un mediator neutru, Peskov a răspuns că aceasta nu poate fi considerată o neutralitate absolută, întrucât SUA încă furnizează arme şi sprijin tehnologic Ucrainei.
Citește și:
Cum încearcă Lukașenko să evite planul lui Putin de a deschide un nou front împotriva Ucrainei
Editor : A.M.G.
