Angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți pe perioada vacanței de vară pot beneficia de un stimulent financiar de 330 de lei pe lună pentru fiecare tânăr angajat, reamintește Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit instituției, sprijinul reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR), care este, în prezent, de 660 de lei. Stimulentul poate fi acordat pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev sau student pentru care a fost încheiat un contract individual de muncă.
Pot primi acest sprijin financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți în baza:
- unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat cu normă întreagă sau cu timp parțial;
- unui contract de muncă temporară, dacă durata misiunii este egală sau mai mică decât perioada vacanței.
În cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat pentru șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână este considerat încheiat cu normă întreagă.
Diferența dintre stimulentul acordat de stat și salariul realizat este suportată de angajator din fonduri proprii.
Ce condiții trebuie îndeplinite
Pentru a beneficia de stimulentul financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă sau cu Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor sau studenților.
Nu beneficiază de acest sprijin angajatorii care au încadrat în muncă elevii și studenții înainte de data începerii vacanței, stabilită potrivit legii, pentru persoanele respective. De asemenea, nu pot primi stimulentul angajatorii care au beneficiat deja, pentru aceiași elevi sau studenți, de acest sprijin pentru perioada maximă de 60 de zile lucrătoare în cursul aceluiași an calendaristic.
Potrivit ANOFM, măsura are ca scop încurajarea angajării tinerilor în perioada vacanței și facilitarea dobândirii unei prime experiențe profesionale.
Editor : A.D.
