PSD și Nicușor Dan nu vor să semneze „în orb” un acord de reciprocitate. Sunt discuții la Palatul Victoria și la Parlament (surse)

PSD și președintele Nicușor Dan nu sunt de acord cu ideea de a semna un protocol de susținere reciprocă înainte de a ști numele premierului, iar USR nu ar dori să semneze un astfel de protocol cu social-democrații, potrivit surselor Digi24. Liderii PNL, USR și UDMR discută joi la Palatul Victoria, în vreme ce social-democrații se află în biroul lui Sorin Grindeanu, la Camera Deputaților. Cele două părți urmează să înceapă discuțiile privind acordul de guvernare.

 

Atât Partidul Social Democrat, cât și Nicușor Dan nu ar fi de acord cu propunerea unui acord de reciprocitate venită din partea dreptei, potrivit unor surse Digi24 apropiate de PSD și de președintele României.

Practic, este vorba despre un acord prin care cele trei partide PNL, USR și UDMR i-ar fi propus președintelui ca viitorul guvern să fie negociat „în orb”, fără a se ști exact cine va fi premierul sau care va fi echipa de miniștri.

Ar urma să fie stabilite doar acele condiții esențiale pe care partidele din fosta coaliție să le respecte și să le susțină, indiferent de cine va ajunge la Palatul Victoria. PSD ar fi anunțat deja numele premierului în cazul în care social-democrații ar ajunge la Palatul Victoria, în persoana lui Sorin Grindeanu.

Nici USR nu își dorește în acest moment să mai semneze un acord alături de social-democrați, spre deosebire de liberali, care ar fi dispuși să găsească o astfel de variantă de compromis, potrivit surselor Digi24.

De asemenea, nu există nici disponibilitate în ceea ce privește partidele din fosta coaliție, întrucât nu există în acest moment intenția unor discuții comune, nefiind programate ședințe comune între PSD, PNL, USR și UDMR. Sorin Grindeanu se află în acest moment în birou, la Palatul Parlamentului, în timp ce celelalte trei partide din fosta coaliție se află la Guvern și poartă discuții.

Nu există în acest moment o disponibilitate de coordonare între partidele din fosta coaliție pentru că nu sunt programate discuții comune între PSD, PNL, USR și UDMR. Sorin Grindeanu se află în biroul său din Palatul Parlamentului, în timp ce reprezentanții celorlalte trei partide se află la Palatul Victoria, unde poartă discuții.

Așadar, în acest moment, acel acord politic despre care s-a discutat în ultimele zile este pus pe pauză, iar Nicușor Dan și PSD nu ar agrea semnarea acestuia decât după clarificarea tuturor datelor problemei, urmând să se stabilească momentul în care va fi încheiat.

Nominalizarea unui premier ar putea avea loc, cel mai devreme, săptămâna viitoare.

Editor : C.S.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!