În timp ce atenția este îndreptată spre Cupa Mondială din 2026, jucătorii naționalei României, care nu participă la turneul final din Statele Unite, Canada și Mexic, profită de ultimele săptămâni de vacanță înaintea startului noului sezon.
Printre ei se află și Ionuț Radu (29 de ani), titularul celor de la Celta Vigo, care s-a bucurat din plin de perioada liberă din această vară.
Ionuț Radu profită din plin de vacanță! Cum s-a postat portarul lui Celta Vigo
Portarul român a publicat în ultimele zile mai multe imagini din vacanță, de la plajă sau de pe terenul de padel, însă cea mai recentă postare a atras imediat atenția urmăritorilor săi.
Aflat pe o barcă, Radu s-a fotografiat stând în cap. Gestul nu este însă unul nou pentru goalkeeper-ul român, care a mai fost surprins în aceeași postură și în timpul sezonului, atât în La Liga, cât și în Europa League.
Dincolo de imaginile spectaculoase din vacanță, Ionuț Radu vine după cel mai bun sezon al carierei din ultimii ani. Portarul cotat la 9 milioane de euro a fost unul dintre oamenii de bază ai Celtei Vigo.
În stagiunea recent încheiată, internaționalul român a adunat 50 de apariții în toate competițiile. A încasat 64 de goluri, dar a reușit să păstreze poarta intactă în 12 partide.
Celta Vigo se pregătește deja pentru noul sezon, iar primul meci de verificare al verii este programat pe 18 iulie, când formația din Galicia va întâlni Braga într-o partidă amicală.
