„Mi-au furat 36 de ani din viață”. Un bărbat închis pe nedrept va primi 2,5 milioane de euro despăgubiri de la statul spaniol

Un bărbat marocan, care a petrecut 15 ani în închisoare pentru violuri pe care nu le-a comis și care a afirmat că sistemul judiciar spaniol i-a distrus viața, va primi despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro, potrivit unei decizii a Curții Supreme a Spaniei, relatează Reuters

Ahmed Tommouhi, în vârstă de 75 de ani, zidar originar din Maroc, a ajuns în Spania în 1991 pentru a începe o nouă viață, însă a fost condamnat în același an la 24 de ani de închisoare pentru două violuri și un jaf comise în Catalonia, în nord-estul țării.

În decembrie, el a fost achitat și pentru ultima dintre acuzațiile care îi mai erau aduse, în urma unei campanii îndelungate prin care și-a susținut nevinovăția. În acest proces, una dintre victime a declarat că Tommouhi nu a fost agresorul.

„Sistemul de justiție mi-a distrus viața”, le-a spus Tommouhi jurnaliștilor vineri. El a precizat că banii nu îi pot reda sănătatea sau tinerețea și a adăugat: „Mi-au furat 36 de ani din viață”.

Curtea Supremă a Spaniei a anulat joi o decizie anterioară a Audienței Naționale, care refuzase să îi acorde despăgubiri lui Tommouhi, deși acesta fusese exonerat, susținând că nu ar fi existat erori în procesul inițial.

Curtea Supremă a concluzionat însă că Tommouhi a fost victima unei erori judiciare „clare și incontestabile” în cadrul procesului desfășurat la Barcelona.

Instanța care l-a condamnat inițial nu a avut în vedere o expertiză biologică ce demonstra că autorul violurilor nu era Tommouhi, a precizat Curtea Supremă.

Editor : C.S.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!