UPDATE: A venit anunțul oficial. Cristi Chivu, alături de Inter până în 2028
În jurul orei 21:00, Inter Milano a anunțat că tehnicianul român a semnat prelungirea până în 2028.
„Continuăm să ne scriem povestea împreună”, au transmis italienii pe rețelele sociale.
Cristi Chivu a ajuns deja la sediul clubului pentru a semna noua înțelegere, iar anunțul oficial este așteptat în cursul zilei de azi.
Cristi Chivu semnează ASTĂZI noul contract cu Inter
Actualul acord al antrenorului român era valabil până în vara anului 2027, însă conducerea nerazzurrilor a decis să îl recompenseze după performanțele obținute în sezonul recent încheiat.
La sosirea la sediul clubului, tehnicianul român a glumit cu jurnaliștii italieni în stilul său caracteristic, aflându-se la volan. VEZI VIDEO
