Senatul a adoptat miercuri o propunere legislativă care modifică prevederile din Codul penal referitoare la pornografia infantilă. Proiectul schimbă definiția infracțiunii, majorează pedepsele pentru accesarea și distribuirea materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor și introduce excepții pentru anumite situații care implică adolescenți apropiați ca vârstă.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 78 de voturi pentru, 31 împotrivă și 5 abțineri. Inițiativa este susținută de parlamentari PSD, PNL, USR, UDMR și POT și urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional.
Una dintre cele mai importante modificări vizează chiar denumirea articolului 374 din Codul penal. Astfel, sintagma „pornografie infantilă” este înlocuită cu „operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”.
Pedepse mai mari pentru accesarea și distribuirea materialelor
Potrivit proiectului adoptat de Senat, efectuarea de operațiuni de procurare, deținere, stocare, distribuire sau punere la dispoziție a materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
De asemenea, proiectul majorează pedeapsa pentru accesarea unor astfel de materiale, de la intervalul actual de 1-3 ani la 1-5 ani de închisoare.
Și sancțiunile pentru participarea la spectacole care implică abuzuri sexuale asupra minorilor sunt înăsprite. Pedeapsa crește de la 1-5 ani la 2-7 ani de închisoare.
În același timp, îndemnarea, recrutarea sau constrângerea unui minor pentru a participa la spectacole ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, precum și obținerea de foloase de pe urma unor astfel de activități, vor fi pedepsite cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Excepții pentru adolescenții apropiați ca vârstă
Proiectul introduce și o serie de excepții menite să evite incriminarea unor situații care nu presupun exploatarea minorilor.
Astfel, nu constituie infracțiune producerea, deținerea sau stocarea unor materiale care îl înfățișează exclusiv pe făptuitor, dacă acestea nu sunt destinate distribuirii, expunerii, promovării sau punerii la dispoziția altor persoane.
De asemenea, nu va fi pedepsită fapta săvârșită de un minor atunci când diferența de vârstă dintre acesta și minorul căruia i se adresează solicitarea nu depășește trei ani, cu condiția ca situația să nu fie urmată de producerea, distribuirea, expunerea, promovarea sau punerea la dispoziție a materialelor respective.
Potrivit inițiatorilor, aceste prevederi urmăresc să asigure un echilibru între protejarea copiilor și evitarea sancționării unor interacțiuni consensuale între adolescenți apropiați ca vârstă.
Inițiatorii: Legea trebuie să combată mai eficient exploatarea minorilor
Diana Tușa, inițiatoare a proiectului și președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, a declarat că modificările urmăresc să adapteze legislația la realitățile actuale și să ofere autorităților instrumente mai eficiente pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor.
„A privi un copil ca pe o marfă, ca pe un bun exploatabil pentru profit, este de neconceput. Modificările clarifică fără echivoc faptul că vorbim despre materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra copiilor, și nu despre conținut online. Legea devine mai fermă acolo unde gravitatea faptelor o impune: producerea sau promovarea unor astfel de abuzuri nu pot fi tratate la fel ca alte forme mai puțin grave. Obiectivul este să combatem exploatarea minorilor, să protejăm victimele și să oferim autorităților un cadru legislativ eficient, adaptat la realitățile tehnologice”, a afirmat aceasta.
Editor : A.D.
