Eşecul de a se califica la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv a declanşat un val de proteste politice şi publice în Italia, ţară obsedată de fotbal, care s-a transformat acum într-o luptă acerbă pentru controlul asupra acestui sport. Criza fotbalului italian ia treptat forma unui test al influenţei premierului Giorgiei Meloni, scrie Politico.
Italia nu a mai prins ultimele trei ediții ale Cupei Mondiale, iar acest lucru este considerat o tragedie.
Rusia 2018: A fost eliminată dramatic la baraj de Suedia (0-1 la general).
Qatar 2022: A ratat turneul după ce a fost învinsă surprinzător de Macedonia de Nord (0-1) în semifinalele barajului.
SUA, Canada și Mexic 2026: Cea mai recentă lovitură, Italia bifând a treia absență consecutivă după ce a pierdut la loviturile de departajare (1-4) în fața Bosniei și Herțegovinei în finala barajului.
Limitarea puterii federației
Partidul „Fraţii Italiei” al Giorgiei Meloni s-a grăbit să propună limitarea puterii federaţiei naţionale de fotbal – Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) – după ce preşedintele acesteia, Gabriele Gravina, în vârstă de 72 de ani, a demisionat în aprilie sub o presiune puternică, în urma înfrângerii suferite în barajul pentru Cupa Mondială împotriva Bosniei-Herţegovina, informează News.ro.
Având în vedere că noile alegeri pentru conducerea FIGC sunt programate pentru 22 iunie, aliaţii lui Meloni fac presiuni pentru anularea votului şi plasarea organismului sub administrare specială – o procedură de urgenţă utilizată în trecut în acest sport pentru a depăşi scandaluri majore de corupţie.
Dacă vreți o procedură asimilabilă insolvenței în mediul de afaceri.
Într-o ţară în care fotbalul are o pondere culturală uriaşă, umilinţa Italiei la Cupa Mondială s-a transformat într-o bătălie prin intermediari care este despre guvernanţă, reforme, investiţii şi dorinţa administraţiei Meloni de a-şi extinde influenţa politică asupra instituţiilor independente.
„Prima preocupare nu ar trebui să fie organizarea de noi alegeri; nu prin alegeri se creează condiţiile pentru o revenire”, a declarat ministrul italian al sportului, Andrea Abodi, într-un interviu acordat Politico.
Intervenția guvernului, criticată
Oficialii din fotbal au denunţat intervenţia guvernului ca fiind o manevră de putere menită să-l blocheze pe marele favorit, Giovanni Malagò, fost preşedinte al Comitetului Olimpic Italian (CONI), care nu este pe placul partidului lui Meloni.
„Ideea de a plasa FIGC sub administrare judiciară, pentru mine, sugerează doar o ocupaţie (din partea guvernului); nu oferă niciun fel de perspectivă pentru viitor”, a declarat Gravina pentru Politico din biroul său din Roma, împodobit cu două trofee sclipitoare ale Cupei Mondiale şi alte relicve dintr-o epocă de glorie apusă. „Ideea de a prelua controlul asupra lumii fotbalului circulă de mult prea mult timp”, a adăugat el.
Partidele de opoziţie au acuzat-o pe Meloni că centralizează controlul, înăbuşă disidenţa şi plasează acoliţi în funcţii de putere, un model pe care îl observă în reţeaua de televiziune de stat a Italiei, în autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare şi în sistemul judiciar.
Însă guvernul neagă că ar dori să-şi extindă influenţa asupra FIGC. „Este o acuzaţie patetică şi nefondată. Nu există niciun element care ar putea fi interpretat ca o încercare a clasei politice de a prelua controlul asupra acestui domeniu”, a declarat Abodi.
Declinul fotbalului italian
De la ultima sa victorie în Cupa Mondială a FIFA, în 2006, într-o noapte plăcută la Berlin împotriva marii rivale Franţa, Italia a trecut treptat de la statutul de putere mondială a fotbalului la cel de echipă de nivel secundar, reflectând stagnarea economică generală a ţării.
La fel ca întreaga clasă conducătoare a ţării, conducerea fotbalului italian îmbătrâneşte, iar încercările sale de a realiza reforme au fost subminate de interesele create şi de rezistenţa atât a cluburilor mari, cât şi a celor din diviziile inferioare.
„Este o lume foarte închisă la minte, iar cei din conducere vin rareori cu idei inovatoare”, a declarat un fost oficial al fotbalului italian căruia i s-a acordat anonimatul.
Într-un mod care aminteşte de mecanismele care încetinesc uneori procesul decizional al UE, organismele constitutive ale FIGC – care reprezintă, printre altele, fotbalul amator, jucătorii, managerii şi arbitrii – pot exercita fiecare dreptul de veto şi pot bloca schimbările sistemice.
Având în vedere aceste reguli, „nu poţi iniţia niciun proces de reformă”, se plânge Gravina. El a adăugat că planurile de a reduce numărul promovărilor şi retrogradărilor anuale, precum şi de a reduce numărul cluburilor din liga de elită de fotbal Serie A de la 20 la 18 – o propunere menită să îmbunătăţească stabilitatea financiară şi să ridice nivelul calităţii jocului din Serie A – au fost respinse de 17 ori de către diviziile inferioare.
O luptă complicată
După eşecul cu Bosnia, orice reflecţie mai amplă a Italiei asupra cauzelor structurale ale declinului său – precum stadioanele în stare de degradare şi subutilizarea tinerilor jucători italieni în Serie A – a fost curând eclipsată de lupta pentru numirea noului şef al fotbalului italian.
Cluburile din Serie A – care dispun de puterea financiară necesară, dar deţin doar 18% din voturi – l-au susţinut imediat pe Malagò, în vârstă de 67 de ani, care este considerat pe scară largă un manager eficient şi o persoană sociabilă. Fotbaliştii şi managerii i-au urmat exemplul, ducând sprijinul preconizat pentru acesta peste pragul necesar.
Rivalul său pentru această funcţie, Giancarlo Abete – un alt oficial sportiv cu părul alb, care a deţinut anterior funcţia de preşedinte al FIGC când Italia a participat ultima oară la Cupa Mondială masculină, în 2014 – nu pare să reprezinte o ameninţare majoră.
Ascensiunea lui Malagò la putere a reprezentat un eşec pentru Abodi şi pentru ministrul de finanţe, Giancarlo Giorgetti, pasionat de fotbal, cu care s-a ciocnit în 2018 pe tema unei reforme controversate menite să reducă puterea financiară a Comitetului Olimpic.
Abodi, ministrul sportului, abia şi-a putut ascunde rezervele faţă de Malagò. El a lăsat să se înţeleagă că rolul acestuia ca organizator al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina de la începutul acestui an – care a făcut recent obiectul unei anchete judiciare în care Malagò nu a fost implicat direct – şi experienţa sa de scurtă durată în politica fotbalistică ar putea fi argumente împotriva lui. De asemenea, el a privit cu dezaprobare remarca lui Malagò potrivit căreia a fost abordat pentru a conduce FIGC înaintea meciului decisiv împotriva Bosniei.
Cu toate acestea, ministrul şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Malagò în cazul în care acesta va câştiga alegerile. „Vom coopera cu oricine va fi ales în mod legitim în funcţia de preşedinte”, cu condiţia ca acesta să se angajeze să întreprindă reformele necesare, a adăugat Abodi.
Dar nu toată lumea este convinsă. „Dacă ar putea, l-ar împuşca pe Malagò între ochi”, a glumit un al doilea fost oficial sportiv italian.
Complot de ultim moment
Cu mai puţin de o săptămână înainte de alegeri, visul guvernului de a plasa FIGC sub administrare judiciară îşi pierde avântul.
Formal, autoritatea de a face acest lucru revine CONI, nu guvernului. În plus, condiţiile care justifică o astfel de măsură – precum abateri grave sau perturbarea bunei desfăşurări a turneelor de fotbal – nu au fost îndeplinite.
Abodi a încurajat FIGC să solicite din proprie iniţiativă o administrare specială după ce „a recunoscut incapacitatea sistemului de a se reforma singur”. Dar este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple.
Ultima soluţie a guvernului pentru a bloca candidatura lui Malagò este o analiză juridică menită să stabilească dacă numirea sa încalcă normele privind conflictul de interese, având în vedere experienţa sa anterioară şi recentă în cadrul CONI.
Administraţia Meloni a însărcinat un organism independent de combatere a corupţiei şi Comitetul Olimpic să examineze problema înainte de alegerile din 22 iunie, dar cei doi foşti oficiali din fotbal au afirmat că este puţin probabil ca această contestaţie să aibă succes.
Totuşi, într-o lume în care prietenia politică contează adesea mai mult decât meritul individual, relaţia tensionată a lui Malagò cu guvernul Meloni riscă să devină un obstacol major pe viitor.
Editor : Sebastian Eduard