Chinurile nașterii guvernului Veștea: premierul desemnat merge la Cotroceni pentru discuții cu președintele. Deciziile partidelor

Premierul desemnat Adrian Veștea a ignorat ultimatumul dat de PNL luni seară, prin care liberalii i-au cerut să-și depună mandatul până azi la ora 10:00, riscând astfel excluderea din partid. El a reiterat, într-o postare pe Facebook, puțin după ora 10:00, că merge înainte în misiunea de a forma un guvern și s-a arătat convins că acesta va trece de votul Parlamentului. UDMR a anunțat că nu va face parte din noul guvern și că recomandarea conducerii pentru parlamentarii maghiari e să nu voteze noul cabinet, dar decizia aparține grupurilor parlamentare. Între timp, Veștea a mers la negocieri cu PACE însoțit de Marian Neacșu de la PSD. Social-democrații ar urma să se vadă cu Veștea în jurul orei 16. Potrivit unor surse Digi24, premierul desemnat va avea azi o întâlnire cu președintele Nicușor Dan.

PNL anunță oficial: Adrian Veștea se situează în afara partidului

ACTUALIZARE 14:06 PNL anunţă, marţi, că Adrian Veştea se situează în afara Partidul Naţional Liberal în condiţiile în care desemnarea sa ca premier s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului, potrivit unui comunicat de presă.

„Desemnarea lui Adrian Veştea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veştea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus şi susţinut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Naţional. Potrivit art. 45 alin. (3) şi art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toţi membrii. Prin continuarea acestui demers împotriva hotărârilor adoptate de Biroul Politic Naţional, Adrian Veştea se situează în afara Partidul Naţional Liberal”, scrie în comunicatul PNL. Detalii aici


Citește și:

Ludovic Orban îl critică pe Veștea: „Se milogește de mână cu Neacșu pentru voturi. Face un joc mizerabil alături de PSD și Nicușor Dan”


Se discută varianta unui guvern PSD (surse)

ACTUALIZARE 13:54 Dacă Adrian Veștea nu reușește să adune sprijinul necesar pentru a trece Guvernul propus de el, atunci este luat în calcul scenariul desemnării lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, potrivit informațiilor Digi24. Decizia UDMR de a nu face parte din Guvern a complicat și mai mult calculele și i-a supărat pe liderii PSD, care au așteptat anunțul, împreună, în biroul liderului de partid. Detalii aici

Adrian Veștea, întâlnire cu Nicușor Dan

ACTUALIZARE 13:50  Premierul desemnat Nicușor Dan se va întâlni azi cu președintele Nicușor Dan, potrivit surselor Digi24.

Adrian Veștea spune că a vorbit cu Alexandru Nazare, pe care îl vrea la Finanțe

ACTUALIZARE 13:42 Premierul desemnat, Adrian Veştea, a declarat, la Parlament, că programul de guvernare nu a fost modificat şi vrea să se încadreze în acelaşi deficit bugetar, el precizând că are intenţia de a-l păstra pe actualul ministru de Finanţe şi a discutat cu Alexandru Nazare.

„Scopul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă, de a avea o colaborare şi pe viitor, după instalarea acestui Guvern, în aşa fel încât România să poată să iasă din acest blocaj. O să stau de vorbă cu cei de la UDMR şi o să vedem, o să comunicăm”, a spus Adrian Veştea, la Parlament.

Veştea a arătat că are un program de guvernare pe care nu l-a modificat.

„Este acelaşi program de guvernare şi nu cred că este necesar că la jumatea unui an fiscal să vin cu măsuri speciale şi să încep să creez un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în acelaşi deficit bugetar. Din acest motiv am avut, şi am intenţia de a-l păstra pe actualul ministru de Finanţe, am discutat cu domnul Nazare şi urmează să mai aibă şi el o discuţie şi în cursul acestei zile voi primi această informaţie”, a subliniat Veştea.

Premierul desemnat mai spus că tratează cu reconsabilitate această funcţie care i-a fost încredinţată, aceea de a constitui un guvern.

„Voi face tot ceea ce stă în putere, după priceperea şi pregătirea pe care o am, în aşa fel încât să depăşim acest moment”, a mai spus el.

UDMR nu va intra la guvernare, dar grupurile parlamentare decid dacă votează sau nu guvernul Veștea

ACTUALIZARE 13:08 Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, a anunțat că formațiunea nu va intra la guvernare, motivând că guvernul are nevoie pentru investire și de voturile unor parlamentari din grupări precum PACE.

Csoma Botond a explicat că forurile de conducere ale UDMR recomandă, dar nu impun parlamentarilor să nu voteze guvernul propus de Adrian Veștea.

„După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut şi în presă, am văzut că ar fi nevoie şi de voturile neafilaţilor, care provin din SOS şi POT. Am văzut că sunt diverse încercări şi în privinţa AUR-ului şi n-am dorit să ajungem în aceeaşi barcă cu aceşti deputaţi şi senatori neafilaţi care vin din aceste partide”, a spus Csoma Botond, după şedinţa UDMR.

„Acum am decis în privinţa participării la guvernare şi am decis în Consiliul Permanent că UDMR nu va face parte din guvern. Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar nu Consiliul Permanent ia decizia. Dacă nu participăm la guvernare, atunci grupurile reunite din Camerele Deputaţilor şi Senat iau decizia în mod autonom şi decizia finală va fi luată de grupurile parlamentare, dar există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite şi recomandarea e să nu votăm acest guvern, dar sigur, reiterez şi e foarte important, decizia finală aparţine statutar grupurilor parlamentare”, a spus Botond.

Marian Neacșu, de la PSD, alături de Adrian Veștea la negocieri cu grupul Uniți pentru România, din care face parte și Victor Ponta

ACTUALIZARE 12:29 Adrian Veștea a mers însoțit de Marian Neacșu (PSD) la negocierile cu aleșii grupului Uniți pentru România (ex-POT), grup în care s-a înscris recent și Victor Ponta. Premierul desemnat a avut discuții și cu restul partidelor mai mici din Parlament. Fiecare discuție a venit la pachet cu propriile condiții și solicitări. Spre exemplu, grupul PACE a cerut să contribuie la programul de guvernare, dar ar fi dorit și posturi în Executiv. Detalii aici

POT susține guvernul Adrian Veștea

ACTUALIZARE 12:26 Anamaria Gavrilă, președinta POT, a declarat pentru Digi24, în urma întâlnirii avute azi cu Adrian Veștea, că parlamentarii din Partidul Oamenilor Tineri vor vota cabinetul propus de noul premier desemnat. POT mai are în prezent trei parlamentari: un deputat si doi senatori.

Petrișor Peiu neagă plecarea a 10 parlamentari AUR din partid către Uniți pentru România

ACTUALIZARE 12:21 Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat marți, în direct la Digi24, că informațiile potrivit cărora 10 parlamentari AUR ar urma să plece din partid către grupul Uniți pentru România sunt „nu numai eronate„ ci „chiar fabricate”. Despre situația de la PNL, el a susținut că președintele Nicușor Dan „nu trebuie să intervină sub nicio formă în viața internă a unui partid”. Detalii aici

Irineu Darău explică postarea anti-Veștea de pe Facebook: „S-a urcat maimuța în copac și i se vede fundul”

ACTUALIZARE 12:10 Într-o intervenție la Digi24, Irineu Darău a afirmat că România vede acum „limitele” liderului liberal și a susținut că acesta reprezintă aripa „liberalilor roșii” din PNL.

Întrebat despre mesajul publicat pe Facebook, „Adriane, nici nu știi cât de mic începi să fii”, ministrul interimar a spus că nu este vorba despre un mesaj criptic, ci despre o concluzie la care a ajuns după ani în care l-a urmărit pe Adrian Veștea în politica brașoveană. „Nu cred că e criptic, are mai multe valențe. Așa cum a zis Adrian Năstase, era PSD-ist. Și Adrian Veștea este un liberal roșu. Este, de fapt, PSD-ist și are o majoritate cu PSD și cu AUR, atenție, la Brașov. Într-un fel, așa cum scriu în postare, sunt și amuzat, dar mai degrabă sunt trist pentru România. Pentru că sunt absolut convins că un om precum Adrian Veștea nu este potrivit să conducă un guvern. Din păcate, vede acum toată țara ceea ce suferim noi la Brașov deja de mult timp”, a declarat ministrul. Detalii aici 

PSD ar urma să se vadă cu Adrian Veștea la ora 16:00

ACTUALIZARE 12:05 Premierul desemnat Adrian Veștea ar urma să se întâlnească cu liderii PSD la ora 16:00. Întrevederea fusese inițial programată pentru ora 10:00.

Mihail Veştea, rudă „mult îndepărtată” cu premierul desemnat: Cred că nimeni nu vrea să scindeze partidul

ACTUALIZARE 12:03 Senatorul PNL Mihail Veştea, care afirmă că are o legătură de rudenie „mult îndepărtată” cu premierul desemnat Adrian Veştea, a anunţat că va vota Guvernul pentru că premierul desemnat Adrian Veştea a dovedit că este capabil să ducă la capăt proiecte mari şi crede în capacitatea acestuia de a administra comunităţi. Mihail Veştea a afirmat că nu crede 100% că se va ajunge la excluderea din PNL a parlamentarilor care vor vota noul guvern – conform deciziei de luni seară a conducerii liberale – şi a menţionat că nimeni nu doreşte să scindeze partidul şi consideră că este normal să fie discuţii şi dezbateri, având în vedere că este o perioadă complicată pentru toată lumea.

Mihail Veştea a declarat, marţi, pentru News.ro, că va vota guvernul condus de Adrian Veştea.

„Voi vota Guvernul pentru că am încredere în Adrian Veştea pentru că este la nivelul nostru, la nivelul judeţului. El a dovedit că este capabil să ducă proiecte mari, proiecte cu impact regional, naţional. Credem în capacitatea lui de a administra comunităţi”, a afirmat senatorul PNL.

El a adăugat că se aşteaptă de la noul guvern ca lucrurile să meargă într-o direcţie mai bună pentru ţară.

„Ce aşteptări aveam de la vechiul guvern am şi de la noul guvern, ca lucrurile să meargă într-o direcţie cât mai bună pentru România şi pentru cetăţeni. Suntem într-un moment dificil, complicat, avem atâtea proiecte care ar trebui implementate pe fonduri europene, ar trebui să avem grijă să nu cumva să ratăm prea mulţi din fondurile europene, avem programul cu partea asta de apărare. Suntem într-o situaţie în care nu trebuie să ne gândim atât de mult pe termen lung. Trebuie să vedem cum trecem cu bine anul acesta pentru că sunt o sumedenie de provocări în acest an, şi cu OECD, cu PNRR-ul, cu fondurile europene, cu războaiele”, a explicat Mihail Veştea. Detalii aici

Șeful CJ Botoșani explică de ce îl susține pe Veștea

ACTUALIZARE 11:52 Vicepreședintele PNL Valeriu Iftime susține că România nu poate fi guvernată fără o înțelegere sau o alianță între PSD și PNL. În ceea ce îl privește pe Adrian Veștea, Iftime spune că acesta are un CV similar cu cel al lui Ilie Bolojan și îl vede ca pe o variantă pentru funcția de premier.

Senatorul liberal de Argeș Mihai Coteț, poziție diferită de Alina Gorghiu, șefa PNL Argeș

ACTUALIZARE 11:45 Vicepreşedintele Senatului, senatorul PNL Mihai Coteţ, afirmă, marţi, că orice zi în care Partidul Naţional Liberal rezistă presiunilor de a-şi abandona propriile decizii este o zi bună pentru democraţie. Liberalul anunţă că a votat, în şedinţa Biroului Permanent al PNL, împotriva „asaltului orchestrat de mediatori şi vechi jucători politici”. „Atunci când un partid renunţă la propriile principii sub presiune, pierde partidul”, a mai transmis senatorul de Argeş, poziţionându-se altfel decât liderul filialei, deputatul Alina Gorghiu, care afirma că un dialog Bolojan – Veştea este necesar şi util şi care, înaintea şedinţei conducerii liberale, îşi exprima susţinerea faţă de Veştea. „Astăzi, am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteţ, mandatul primarilor din Argeş de susţinere a premierului desemnat, Adrian Veştea”, anunţa luni Gorghiu pe Facebook.

„Orice zi în care Partidul Naţional Liberal rezistă presiunilor de a-şi abandona propriile decizii este o zi bună pentru democraţie. Nu trebuie să fii liberal ca să înţelegi asta. În ultimele săptămâni, miza nu a fost doar formarea unui guvern. A fost şi capacitatea PNL de a rezista, de a rămâne fidel propriei direcţii şi electoratului său pe care l-a dezamăgit în numeroase rânduri. Am fost mândru că, în şedinţa BPN de aseară, cu un vot reprezentativ, am spus NU asaltului orchestrat de mediatori şi vechi jucători politici”, a scris, marţi, pe Facebook, senatorul PNL Mihai Coteţ, vicepreşedinte al Senatului.

Acesta afirmă că, de asemenea, a fost un vot împotriva compromisului, combinaţiilor toxice.

„Am spus NU vechilor metehne ale clasei politice. Am spus NU jocurilor de culise. Am spus NU politicii făcute în interes de grup. Am spus NU trădării propriului electorat. Într-o democraţie sănătoasă, partidele îşi aleg singure liderii, direcţia şi reprezentanţii. Nu le sunt impuse din exterior prin presiuni, prin negocieri paralele, prin jocuri murdare, prin încercări de a transforma convingerile în monedă de schimb. Pentru că atunci când un partid renunţă la propriile principii sub presiune, pierde partidul. Şi când toate partidele ajung să funcţioneze astfel, pierde democraţia”, a mai transmis Coteţ.

Potrivit acestuia, „orice zi în care PNL rezistă acestor presiuni este o zi bună nu doar pentru PNL, ci pentru sănătatea democratică a României”.

„Convingerile mele nu sunt de vânzare şi nu se negociază. Aleg să rămân acolo unde am fost şi ieri: de partea principiilor, a reformei şi a direcţiei asumate alături de Ilie Bolojan pentru PNL, indiferent de cum încearcă unii să distorsioneze realitatea”, a mai transmis senatorul liberal pe Facebook.

Prima reacție din PNL

ACTUALIZARE 11:30 Secretarul general al PNL Dan Motreanu a reacţionat marţi, solicitându-i din nou lui Veştea să renunţe la nominalizarea ca premier. De asemenea, a reamintit deciziile de luni seară ale conducerii liberale şi i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să convoace noi consultări. „PNL îşi ia deciziile în interiorul partidului, nu acceptă decizii impuse din afară”, spune Motreanu.

„Biroul Politic Naţional al PNL a menţinut decizia de a nu guverna cu PSD. Nu vom vota învestirea lui Adrian Veştea în postul de premier, pentru că este o decizie luată cu încălcarea spiritului democraţiei parlamentare, în afara PNL, fără consultarea PNL. PNL îi solicită lui Adrian Veştea să îşi depună mandatul, ţinând cont de faptul că nu are sprijinul PNL”, a scris Motreanu pe Facebook. Detalii aici

Irineu Darău, atac la Adrian Veștea

ACTUALIZARE 11:07 Ministrul Economiei, useristul Irineu Darău a publicat pe Facebook un mesaj la adresa premierului desemnat: „Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii”.

Mesajul aduce aminte de o replică folosită de Traian Băsescu în 2004, la adresa lui Adrian Năstase, când și-a anunțat candidatura la președinție din partea Alianței PNL-PD.

Întâlnire de taină

ACTUALIZARE 11:00 Liderii PNL, USR și UDMR, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, s-au întâlnit marți dimineață, la Guvern, înaintea expirării ultimatumului dat de liberali lui Adrian Veștea, potrivit surselor Digi24.

De altfel, Ilie Bolojan a declarat luni seară, după ședința conducerii extinse a PNL, că în zilele următoare se va consulta cu partenerii politici.

ACTUALIZARE 10:28 Conducerea UDMR se reunește de la ora 10:30 într-o ședință în care vor decide dacă susțin sau nu guvernul Veștea în Parlament. 

Veștea reiterează: Mergem înainte

ACTUALIZARE 10:25 Adrian Veștea reiterează decizia sa de a nu-și depune mandatul. Premierul desemnat a scris marți pe Facebook că poziția sa nu se schimbă: „Nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea”. El se arată covins că guvernul său va trece de Parlament.

„Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre. Nu caut confruntări și nu voi alimenta tensiuni. Cred că, mai ales în momente dificile, interesul țării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic. Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate și curaj politic. Mergem înainte!”, a scris Veștea pe pagina sa de Facebook.

ACTUALIZARE 10:15 Adrian Veștea se întâlnește de la ora 11.00 cu reprezentanți ai grupului PACE din Parlament, pentru a negocia o susținere a guvernului, potrivit surselor Digi24.

Știrea inițială.

PSD ar urma să se întâlnească marţi după-amiază cu premierul desemnat Adrian Veştea, în condiţiile în care, ora vehiculată iniţial pentru întâlnire era ora 10.00, fără a exista un anunţ oficial. La această oră expiră însă ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veştea, pentru a-şi depune mandatul de premier desemnat, gest pe care acesta a anunţat în mod clar că nu îl va face. Întâlnirea PSD – Veştea ar avea loc după ce şi UDMR îşi anunţă decizia în privinţa susţinerii Guvernului Veştea în Parlament şi după un eventual anunţ al PNL ca urmare a refuzului premierului desemnat de a-şi depune mandatul, scrie News.ro.

Ora vehiculată iniţial pentru întâlnirea Veştea PSD a fost 10.00, însă un anunţ oficial nu a existat.

Surse social-democrate precizează că această întrevedere va avea loc marţi după-amiază.

Consiliul Politic Naţional al PSD a votat, luni, să acorde mandat preşedintelui formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru negocieri cu Veştea.

BPN al PNL a decis luni seară să nu susţină Guvernul Veştea, decizia fiind luată cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă şi două abţineri. preşedintele partidului, Ilie Bolojan, i-a dat lui Veştea termen până marţi dimineaţă, la ora 10.00, să-şi depună mandatul de premier desemnat, având în vedere că nu are susţinerea formaţiunii.

Potrivit  surselor Digi24, azi, după ora 10, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, urmează să constate că Adrian Veștea nu a respectat ultimatumul primit luni seară. Motreanu va convoca o ședință online a Biroului Politic Național, care va fi urmată de una în același format a Consiliului Național, mâine (miercuri), iar un Congres extraordinar al PNL, în care să fie consemnată excluderea lui Adrian Veștea, ar urma să aibă loc duminică.

Premierul desemnat, Adrian Veştea, a anunţat, încă de luni seară, că nu va depune mandatul, aşa cum i-a solicitat propriul partid, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional.

„Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL şi nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului”, argumentează el.

USR şi PNL au spus că nu susţin învestirea Cabinetului Veştea. UDMR urmează să ia marţi o decizie.

Editor : B.E.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!