Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Statele Unite, în cursul unei convorbiri telefonice cu Donald Trump, a indicat el luni, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Ieri (duminică), am discutat cu preşedintele Trump despre posibilitatea de a organiza o astfel de întâlnire în Statele Unite, într-un format pe care lui Putin i-ar fi mult mai greu să-l refuze”, a declarat Zelenski într-o alocuţiune video publicată pe X.
„Vom vedea ce va rezulta din aceasta”, a adăugat şeful statului ucrainean.
Zelenski a propus deja să se întâlnească faţă în faţă cu adversarul său rus, însă Kremlinul nu ia în considerare o astfel de întâlnire decât la Moscova – lucru pe care preşedintele ucrainean nu îl poate accepta.
Președintele ucrainean a declarat luni că s-a oferit să se întâlnească cu Putin inclusiv la summitul G7 din Franţa.
„Am transmis mesajul că suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7 pentru că (Donald) Trump va fi acolo şi (Emmanuel) Macron va fi acolo, deci europenii plus America. Aceasta este o ocazie bună, cred, foarte bună de a ne întâlni cu toţii”, a declarat Zelenski în faţa jurnaliştilor, exprimându-se în limba engleză.
„Europa şi SUA au ajuns la un acord, iar Rusia a demonstrat încă o dată că nu este pregătită să poarte discuţii”, a mai spus el.
Editor : C.L.B.
