Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 14 iunie

1935 TEZAUR PIERDUT 

În portul Constanța a ajuns nava „Prințesa Maria”, care venea de la Odesa și avea la bord rămășițele lui Dimitrie Cantemir și o mică parte din Tezaurul aflat la ruși.  

Sicriul domnitorului moldovean fusese descoperit din întâmplare, când se construia metroul din Moscova. Din Tezaur, sovieticii au returnat doar documente și hârtii. 

Din acest transport au lipsit aurul, bijuteriile și alte bunuri de valoare. Chiar și din sicriul lui Dimitrie Cantemir lipseau bijuteriile. Tezaurul României e încă la ruși. 

1940 CĂDEREA PARISULUI  

La nici două luni după ce armatele germane invadau Europa de Vest, Paris, capitala Franței, cădea în mâinile lui Hitler. Orașul nu a fost apărat, ca să nu fie distrus.  

Tancurile germane au intrat fără niciun fel de opoziție în capitala Franței. Trupele franceze evacuaseră Paris cu o zi înainte. Parizienii s-au trezit cu dușmanul pe străzi.  

La două zile după căderea Parisului, mareșalul Philippe Pétain, erou național după bătălia de la Verdun din Primul Război Mondial, devine premier și cere armistițiu cu Hitler. 

1982 RĂZBOI PENTRU FALKLAND 

Marea Britanie câștigă războiul pentru insulele Falkland, după 74 de zile de lupte cu Argentina. Junta militară de la Buenos Aires accepta înfrângerea în fața britanicilor. 

255 de britanici și 649 de argentinieni au murit în lupte. Argentina credea că va câștiga repede. Dar Margaret Thatcher a ordonat trimiterea unei flote uriașe. 

Regimul militar din Argentina a căzut la scurt timp după înfrângere. Insulele Falkland și cei 3.600 de locuitori rămân și astăzi un teritoriu britanic de peste mări. 

Editor : A.C.

Leave a Comment

error: Content is protected !!