Andrei Pavel (52 de ani, fost nr.13 ATP) a fost unul dintre protagoniștii spectacolului de la Cluj, la retragerea Simonei Halep, în evenimentul Sports Festival organizat de Patrick Ciorcilă. Andrei, un jucător de clasă, pare că a driblat timpul și și-a păstrat loviturile care l-au făcut celebru în circuit.
Andrei Pavel, lovituri impecabile la retragerea Simonei Halep, la Sports Festival
A făcut pereche în demonstrativ cu Simona, apoi cu Gael Monfils, care începuse meciul demonstrativ alături de soția sa, Elina Svitolina. Mereu tonic, Andrei, unul dintre idolii Simonei, și-a etalat la un moment dat și backend-ul său curat, cu o mână, prin care culegea roporte de aplauze în circuitul ATP. Pavel și-a păstrat execuțiile de maestru, iar fanii prezenți la eveniment l-au aplaudat și ei la scenă deschisă pe fostul jucător din Top 15 ATP.
„Pavelică (n.r. – Andrei Pavel), că așa îi zic eu, a fost idolul meu. Țin minte, în 2008, când am jucat la juniori, la Roland Garros, și el a terminat un meci de dublu și i-am cerut manșeta, una albastru închis.
Am ținut-o mult timp în termobag, mi-a purtat noroc și m-a inspirat, că dacă el a putut, pot și eu și, cumva, m-a ajutat pe încredere și pe dorința de a face ceva în tenis. Așa că, îți mulțumesc că ești astăzi aici și pentru ce ai făcut tu în tenis”, a mărturisit Simona Halep în conferința de presă de dinaintea evenimentului, transmis de Pro TV și VOYO.
Andrei Pavel, fost număr 13 ATP, are în palmares 3 titluri ATP, câștigate în anii 1998, 2000, respectiv 2001 la Tokyo, St. Polten și Montreal. Ca antrenor, a jucat un rol important, alături de Darren Cahill, în transformarea Simonei Halep dintr-o campioană în circuitul WTA în câștigătoare de mare șlem.
