Cine este Adrian Veștea, desemnara lui Nicușor Dan pentru funcția de premier al României

Președintele României l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier al României, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul la Palatul Cotoceni. Adrian Veștea este membru PNL de peste 30 de ani și a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții în administrație publică.

Adrian Veștea a intrat în PNL în anul 1994, la vârsta de 21 de ani. De atunci, acesta a fost consilier local al PNL. Acesta a fost trei mandate la rând primar al orașului Râșnov, din anul 2004 până în iulie 2016.

La alegerile din 2016, Adrian Veștea a primit funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, pe care a deținut-o din iunie 2016 până în iulie 2023.

Ulterior, acesta a fost ministru al Dezvoltării în guvernul condus de Marcel Ciolacu, în perioada 15 iunie 2023- 23 decembrie 2024. La alegerile locale din 2024 a obținut din nou funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, pe care o deține și în prezent.

De asemenea, Adrian Veștea a fost secretar general al PNL, a doua cea mai mare funcție din partid, în perioada 25 noiembrie 2024 până pe 13 iulie 2025.

Adrian Veștea, desemnat premier

Premierul desemnat, Adrian Veştea, a transmis că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulţumindu-i preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea acordată. Totodată, el a dat asigurări că știe de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor și cunoaște bine statul român.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în PNL. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate, ulterior, de primar, al treilea mandat de preşedinte de Consiliu Judeţean şi am avut timp de un an jumătate şansa de a fi membru al Guvernului”, a afirmat el, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, alături de şeful statului şi europarlamentarul Eugen Tomac, care şi-a depus mandatul de premier desemnat.

Reamintim că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, președintele țării, Nicușor Dan anunțând duminică dimineață, într-o declarație de presă, că îl desemnează, ca urmare, pe liberalul Adrian Veștea să formeze Guvernul.

Editor : Andreea Rubica

Leave a Comment

error: Content is protected !!