MAE a primit solicitări de asistenţă care vizau 41 de români, în contextul tensiunilor din Irlanda de Nord. 15 minori revin în țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis vineri că a gestionat 11 solicitări de asistenţă consulară, care au vizat 41 de români, dintre care 17 minori, şi un cetăţean al Uniunii Europene, membru de familie al unui cetăţean român, în contextul crizei de securitate din Irlanda de Nord. 

Astfel, în cadrul demersurilor de sprijin consular, secţia consulară a Ambasadei României la Dublin a eliberat, până la acest moment, 15 titluri de călătorie în vederea revenirii în România, majoritatea acestor documente fiind eliberate pentru cetăţeni români minori. 

De asemenea, arată MAE, consulul general al României la Edinburgh, Andreea Berechet, s-a deplasat joi la Belfast. Împreună cu consulul onorific al României în County Down, Mălina Vîrtejanu, s-a întâlnit cu două dintre familiile de cetăţeni români afectate de protestele violente din Belfast. Cele două familii se află în locuinţele puse la dispoziţie de autorităţi şi au beneficiat sau urmau să beneficieze de susţinere pentru recuperarea de bunuri/documente de călătorie din locuinţele vandalizate, respectiv de asigurarea transportului către aeroport. 

Consulul general a participat, totodată, la întâlnirea organizată de Poliţia din Irlanda de Nord cu organizaţiile comunitare, la care au participat şi reprezentanţi ai Guvernului nord-irlandez, Ministerului de Justiţie, Autorităţii pentru Educaţie şi Autorităţii pentru Locuinţe. Autorităţile locale au precizat că, în vederea dezescaladării situaţiei, forţele de poliţie au fost deja suplimentate cu efective din alte regiuni. 

În dialogul cu autorităţile locale, consulul general a evidenţiat temerile cetăţenilor români cu privire la siguranţa personală şi a bunurilor şi a subliniat necesitatea asigurării unui climat de securitate în zonă, inclusiv în contextul în care în mediul online au circulat liste cu adrese la care locuiesc cetăţeni străini, inclusiv din zone cu comunităţi româneşti. 

MAE transmite că va continua să urmărească cu atenţie evoluţiile din Irlanda de Nord, iar misiunile diplomatice şi oficiile consulare implicate sunt pregătite să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor. 

Ministerul le recomandă cetăţenilor români aflaţi în Irlanda de Nord să urmeze indicaţiile poliţiei locale şi să evite deplasările în zonele în care au loc demonstraţii. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445, precum şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Dublin: +353 864 684 351. 

Editor : A.C.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!