Șantierul Naval Mangalia ar putea beneficia de proiecte din programul SAFE. Ministrul Economiei s-a întâlnit cu sindicaliștii

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul, în contextul discuțiilor privind viitorul Șantierului Naval 2 Mai Mangalia și posibilitatea ca acesta să fie inclus în proiecte derulate prin programul SAFE.

Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea a avut loc după semnarea recentă a acordurilor de cooperare din cadrul programului SAFE și a avut ca obiect principal informarea reprezentanților sindicali cu privire la elementele care pot influența activitatea șantierului naval de la Mangalia.

În cadrul discuțiilor au fost analizate posibile soluții astfel încât șantierul naval să poată beneficia de politica de localizare a producției prevăzută în programul SAFE.

Ministerul Economiei susține că, împreună cu alte instituții și ministere, lucrează în această perioadă la clarificarea cadrului instituțional și a infrastructurii legale necesare pentru ca forța de muncă specializată de la Mangalia să poată fi reabsorbită în eventuale proiecte viitoare, după clarificarea situației juridice a activului.

Ministrul Economiei: „Statul nu mai este un observator pasiv”

„Șantierul 2 Mai Mangalia trece printr-o situație dificilă și de incertitudine în urma falimentului și procedurilor judiciare aferente, această situație fiind generată de mulți ani de nepăsare și de decizii greșite. În ultimul an, atât la MEDAT cât și la Guvern ne-am asigurat că generăm cele mai bune oportunități pentru ca acest șantier să aibă un viitor. Acordul de cooperare în cadrul programului SAFE, inclusiv partea de nave militare, demonstrează că statul a securizat comenzi care ar putea fi onorate, dacă sunt îndeplinite condițiile, în cadrul unui șantier naval din România”, a declarat ministrul Economiei, Irineu Darău.

Acesta a susținut că autoritățile au încercat în ultima perioadă să accelereze măsurile de sprijin pentru șantier și angajați.

„Pe lângă SAFE, am demonstrat că – într-un ritm accelerat – ne-am ținut de toate promisiunile făcute: dialogul social, atragerea interesului investitorilor, utilizarea fondului de garantare pentru salariile restante, adaptarea mecanismelor de expropriere pentru companiile strategice din industria de apărare. MEDAT va continua să caute și să găsească soluții atât pentru forța de muncă, dar mai ales pentru a concretiza investițiile așteptate. În sfârșit, statul nu mai este un observator pasiv, ci un catalizator către soluții pragmatice”, a mai spus Darău.

„Statul nu poate interveni în procedura de faliment”

Ministerul Economiei a precizat însă că statul român nu poate interveni în procedura de faliment aflată în desfășurare.

„Statul român, prin MEDAT și Șantierul Naval 2 Mai SA, nu controlează și nu poate interveni în calendarul de lichidare, evaluarea activelor sau deciziile de concediere luate de lichidatorul judiciar conform Legii 85/2014. Așadar, procedura de faliment își urmează cursul legal, fără posibilitatea de ingerință din partea statului”, a transmis ministerul.

Editor : A.D.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!