Ministrul Apărării de la Sofia a decis oprirea ajutorului militar oferit de Bulgaria Ucrainei, în ceea ce reprezintă o schimbare importantă de poziție din partea țării. Decizia era una așteptată, după victoria obținută în alegerile parlamentare de premierul pro-rus Rumen Radev. De la începutul invaziei din Ucraina, Bulgaria a trimis Kievului 13 pachete de ajutor.
„Am spus deja cât se poate de clar că războiul din Ucraina nu va fi rezolvat pe câmpul de luptă. Suntem martorii unui război de uzură și indiferent cât de mult armament se acumulează, singurul rezultat este pierderea de vieți omenești. Este momentul să ne așezăm la masa negocierilor. Va fi dificil să atribuim Uniunii Europene rolul de mediator, pentru simplul motiv că Uniunea Europeană ajută Ucraina în război. Ucraina are nevoie de mai mulți oameni, nu de mai multe arme. Deja dispune de o cantitate suficientă de armament. Prin urmare, nu intenționăm să furnizăm armatei ucrainene arme suplimentare”, a declarat Dimitar Stoianov, ministrul Apărării din Bulgaria.
Editor : B.E.
