Intrată printr-un wildcard pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la ‘s-Hertogenbosch, Bianca Andreescu (25 de ani, 158 WTA) a rezistat foarte puțin timp în competiție.
În doar 66 de minute, a 22-a jucătoare a lumii, belgianca Elise Mertens a eliminat-o pe canadiancă, scor 6-1, 6-2, provocându-i un eșec dificil de asimilat.
Bianca Andreescu se apropie de ieșirea din top 200 WTA
Fostă campioană de turneu de mare șlem, Bianca Andreescu se regăsește acum în situația de a coborî alte 19 locuri în clasamentul WTA actualizat, în urma acestui eșec; de săptămâna viitoare, Andreescu se va situa mai jos de locul 175 mondial, ocupând la această oră poziția 177, dar cu riscul existent de a trece sub pragul primelor 180 de jucătoare în lume.
Eșecul rapid suferit de Bianca Andreescu, în primul meci pe iarbă din 2026, vine într-un sezon în care Andreescu a câștigat 23 din cele 35 de partide oficiale disputate, însă multe succese au venit pentru sportiva canadiană în turnee Challenger.
Andreescu, eliminată într-o oră de joc de numărul 22 mondial
În competițiile WTA, Bianca Andreescu nu a reușit să lege două victorii, în prima jumătate a anului. Vârful de performanță înregistrat în 2026 de Bianca Andreescu îl reprezintă trofeele ITF cucerite la Bradenton și Vero Beach, în Florida.
În schimb, în circuitul de elită, Bianca Andreescu nu are, în 2026, motive mai mare de laudă decât faptul că a câștigat câte un meci la Roma și Charleston.
Bianca Andreescu, parcurs de vis la US Open 2019
În urmă cu șase ani și jumătate, Bianca Andreescu se lansa drept tânăra jucătoare hotărâtă să zguduie din temelii circuitul WTA.
Avea să o învingă pe Serena Williams în finalele Openului Canadian și American.
La Flushing Meadows, Bianca Andreescu o învingea chiar pe Elise Mertens, în sferturile US Open 2019, scor 3-6, 6-2, 6-3, pe când, în finala competiției, se impunea în minimum de seturi, 6-3, 7-5, în detrimentul Serenei Williams.
