Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete (PSD) a transmis condoleanţe familiei tânărului medic rezident care a decedat la Spitalul Floreasca, subliniind că munca în medicina de urgenţă este una dintre cele mai solicitante forme de exercitare a profesiei medicale, iar consumul fizic şi emoţional la care sunt supuşi zilnic cei care luptă pentru viaţa pacienţilor este real şi nu trebuie ignorat.
„Astăzi, un tânăr medic de doar 30 de ani a pierdut lupta pentru viaţă. Transmit sincere condoleanţe familiei, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au iubit. Nu voi face speculaţii şi nu îmi voi da cu părerea despre cauzele acestui deces. Indiferent de rezultatul anchetei şi al expertizei medico-legale, nimeni nu are dreptul să pună etichete sau să vină cu verdicte înainte ca toate faptele să fie cunoscute. Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om. Despre un tânăr care a ales una dintre cele mai grele profesii, care şi-a dedicat viaţa salvării altora şi care, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Munca în medicina de urgenţă este una dintre cele mai solicitante forme de exercitare a profesiei medicale. Consumul fizic şi emoţional la care sunt supuşi zilnic cei care luptă pentru viaţa pacienţilor este real şi nu trebuie ignorat”, a scris Alexandru Rogobete, duminică, într-o postare pe Facebook.
El a punctat că tocmai de aceea orice concluzie pripită sau judecată publică este nedreaptă şi lipsită de responsabilitate.
„Restul este zgomot de fond. În astfel de momente, avem nevoie de decenţă, de respect şi de linişte, nu de declaraţii făcute doar de dragul declaraţiilor. Durerea unei familii şi pierderea unui coleg merită compasiune şi reculegere. Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg. Respectul şi recunoştinţa noastră te vor însoţi mereu”, a mai transmis Rogobete.
Poliţişti de la Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconştient în grupul sanitar al spitalului din Capitală, şi ulterior, a decedat.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Editor : I.B.
