Ilie Bolojan, liderul liberalilor și premier interimar, a declarat că PNL va adopta o atitudine responsabilă atât la guvernare, cât și în opoziție, și a subliniat necesitatea reconstruirii formațiunii și a unui proiect politic solid pentru alegerile din 2028.
El a subliniat că liberalii vor sprijini măsurile legate de buna guvernare și de îndeplinirea angajamentelor europene.
„Aşa am spus când am adoptat deciziile în ultima lună de zile, PNL va susţine toate lucrurile care ţin de realităţile pe care le avem şi de buna guvernare. Avem aspectele care ţin de programul PNRR şi orice guvern vine trebuie să aibă ca prioritate îndeplinirea jaloanelor care nu au fost îndeplinite. (…) Acest tip de proiecte PNL le va susţine (…) Toate celelalte proiecte care ţin de eficienţa în guvernare, de crearea unor condiţii pentru relansare economică. (…) Programul SAFE trebuie închis în continuare (…) Sunt câteva aspecte pe care PNL le va susţine, vom avea o atitudine responsabilă, că vom fi într-o formă de guvernare sau în opoziţie, aşa cum am avut-o şi până acum”, a afirmat Bolojan, joi seară la Euronews România.
Citește și: Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Eugen Tomac a fost nominalizat premier
Consolidarea PNL și strategia pentru 2028
Liderul liberal a vorbit și despre necesitatea consolidării partidului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2028.
„Şi vom lucra în perioada următoare în aşa fel încât să reconstruim PNL şi să venim într-adevăr în faţa românilor în 2028 cu un partid care are un program pentru a moderniza România, pentru că e foarte greu să faci politici dificile de genul celor pe care le-am făcut cu 15% procente în Parlament. Dacă vrem într-adevăr să putem face ceva mai mult pentru România, ai nevoie de o structură parlamentară, de un pachet parlamentar mult mai mare, în aşa fel încât să poţi să pui în practică proiecte pentru ţara asta. Nu se poate altfel”, a explicat el.
Posibile alianțe și colaborări politice
Întrebat despre o posibilă coagulare politică în jurul PNL, inclusiv cu alte formațiuni, Bolojan a explicat că există deja colaborări parlamentare și negocieri în desfășurare.
„Astăzi avem o colaborare parlamentară pe care am dezvoltat-o în această perioadă cu cei cu care am fost în guvernare, avem negocieri în permanenţă cu USR pentru a ne corela poziţiile şi lucrăm în această perioadă la această formulă de colaborare. În perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei politice din România, cu siguranţă trebuie gândit şi la un proiect pentru 2028, dar care se bazează pe realităţile pe care le vom avea în aşa fel încât fiecare partid să-şi consolideze oferta, noi vrem să venim cu resurse noi, cu oameni noi, să ne întărim organizaţiile care sunt slabe, să deschidem partidul pentru oamenii performanţi, să susţinem meritocraţia şi să venim într-adevăr cu proiecte serioase”, a mai spus Bolojan.
Reamintim că președintele Nicuşor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de premier. La rândul său, Tomac a anunțat că va propune Parlamentului „o echipă de specialiști”, nu una formată din politicieni.
Citește și: Ilie Bolojan, despre scenariul alegerilor anticipate: PNL nu va bloca o astfel de ipoteză
Editor : Ana Petrescu
