Sondaj: Românii nu vor un premier independent și un Guvern de tehnocrați. Câți vor alegeri anticipate

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Românii nu își doresc un premier independent care să conducă un Guvern format din fosta Coaliție, dar se opun și unui Executiv format doar din tehnocrați, arată cel mai recent sondaj Avangarde. În schimb, cei mai mulți respondenți susțin alegerile anticipate.

Potrivit sondajului, 53% dintre respondenți consideră că ideea de a nominaliza un premier independent care să conducă un Guvern format de partidele din fosta alianță de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile) este una proastă. De cealaltă parte, 36,5% dintre români susțin un astfel de scenariu.

Guvern de tehnocrați sau politicieni?

Întrebați dacă Guvernul viitor ar trebui format exclusiv din tehnocrați, 52,7% dintre respondenți sunt de părere că la guvernare ar trebui să vină oameni din rândurile partidelor politice, în timp ce 37,5% ar vrea miniștri independenți.

Vezi și: Mai mult de două treimi dintre români consideră că este momentul schimbării complete a clasei politice (sondaj)

Alegerile anticipate

Dacă nu au fost de acord cu un premier independent și nici cu un Guvern de tehnocrați, cei mai mulți români ar vrea, însă, organizarea alegerilor anticipate, mai arată sondajul Avangarde.

Întrebați dacă susțin ideea organizării alegerilor anticipate pentru Parlamentul României, 56,4% au răspuns afirmativ, în timp ce 37,9% nu și-ar dori noi alegeri parlamentare înainte de termen.

Sondajul a fost realizat prin intermediul sondajelor de opinie telefonice (CATI), în perioada 22 – 31 mai. La realizarea acestuia au participat 900 de persoane adulte din România, iar marja de eroare este de +/- 3,4%.

Citește și: Patru din zece români cred că alegerile anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru a depăși criza guvernamentală (sondaj INSCOP)

Editor : A.G.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *