Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) primește o bună parte din atenția acordată probei feminine a turneului de mare șlem de la Roland Garros.
După ce a devenit cea mai vârstnică jucătoare care administrează un 6-0, 6-0 într-un turneu de mare șlem, sportiva din România a ajuns lăudată de cele mai importante voci ale acestui sport.
Mats Wilander și John McEnroe nu înțeleg de ce Sorana Cîrstea ar vrea să se retragă
Mats Wilander a repetat opinia exprimată de Ilie Năstase, comunicând că nu înțelege decizia retragerii. Fostul tenismen suedez ar vrea să o vadă pe Sorana Cîrstea continuând să joace tenis în contextul dat, în care nu mai resimte presiunea competiției în mod negativ.
„A decis brusc să nu mai joace și asta a eliberat-o complet. Era foarte bună când era tânără, dar acum s-a eliberat. Nu sunt sigur de ce se retrage. E atât de plăcut să vezi asta,” a comentat Mats Wilander, într-o intervenție acordată Eurosport.
John McEnroe: „Cîrstea rezistă mai mult decât jucătoare mult mai tinere. De ce s-ar retrage?”
Nici John McEnroe nu crede că Sorana Cîrstea ar alege inspirat dacă ar părăsi lumea tenisului, la capătul sezonului.
„Cîrstea rezistă mai mult decât jucătoare mult mai tinere. De ce s-ar retrage? Andreeva îmi amintește de Fonseca. Se așteptau multe de la ea și s-a luptat cu presiunea, dar începe să-și dea seama cum stă treaba,” a adăugat McEnroe pentru aceeași sursă.
La 36 de ani, Cîrstea vrea calificarea în prima semifinală de Grand Slam a carierei
Sorana Cîrstea va lupta marți, 2 iunie, împotriva rusoaicei Mirra Andreeva pentru a reuși prima calificare a carierei într-o semifinală de turneu de mare șlem.
În sferturile de Grand Slam jucate până acum – Roland Garros 2009, respectiv US Open 2023 -, Sorana Cîrstea a fost eliminată de Samantha Stosur și Karolina Muchova.
