Cod galben de ploi torențiale și vijelii, în aproape toată țara, până marți dimineață

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Aproape toată ţara se va afla sub incidenţa unei avertizări cod galben, de luni, de la ora prânzului, până marţi dimineaţă. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

„Începând din a doua parte a zilei de luni (1 iunie) şi până marţi dimineaţa (2 iunie) în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii şi căderi de grindină”, anunţă ANM.

Potrivit sursei citate, mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe spaţii mici de 40…50 l/mp.

„Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării”, avertizează meteorologii.

Screenshot 2026-06-01 075346
Foto: meteoromania.ro

Aceştia au emis cod galben pentru judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Editor : B.E.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *