CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Compania CFR Călători a anunțat reluarea circulației trenului internațional „România” în perioada 12 iunie – 12 octombrie, care va asigura legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.

Astfel, din 12 iunie 2026 vor fi operate curse directe către Varna, iar din 13 iunie vor fi disponibile și conexiunile către Sofia și Istanbul/Halkali.

„Prin aceste rute internaționale directe, CFR Călători vine în sprijinul pasagerilor care aleg să își petreacă vacanțele sau concediile în Bulgaria și Turcia, oferind o variantă de călătorie confortabilă și accesibilă”, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

Trenul va circula zilnic pe rutele București Nord – Varna, București Nord – Sofia și București Nord – Istanbul/Halkali, cu plecare la ora 10:46 din Capitală.

Pentru Varna, prețul unui bilet la clasa a II-a este de 27 de euro, iar pentru Sofia de 33,6 euro. Pe ruta București Nord – Istanbul/Halkali, tariful pentru vagon cușetă cu patru locuri este de 57,8 euro.

CFR Călători precizează că biletele pot fi cumpărate cu până la 90 de zile în avans, atât din stații și agenții, cât și online, de pe site-ul companiei.

„Biletele pentru destinațiile din Bulgaria și Turcia pot fi ridicate din gară sau livrate prin curier pe teritoriul României, iar în cazul Bulgariei pot fi emise și în format PDF, direct pe telefonul mobil”, arată sursa citată.

De asemenea, pentru aceste destinații poate fi utilizată și oferta Interrail, disponibilă atât în variantă continuă, cât și flexi.

Editor : Ana Petrescu

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *