Julian Nagelsmann, selecționerul reprezentativei germane, a anunţat lotul de 26 de jucători pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).
Una dintre cele mai galonate echipe din istoria fotbalului, Germania, a câștigat de patru ori cupa mondială:
1954 – Finală câștigată împotriva Ungariei (scor 3-2)
1974 – Finală câștigată împotriva Țărilor de Jos (scor 2-1)
1990 – Finală câștigată împotriva Argentinei (scor 1-0)
2014 – Finală câștigată împotriva Argentinei (scor 1-0, după prelungiri
Cea mai mare surpriză în lotul lui Julian Nagelsmann o reprezintă Manuel Neuer, care la 40 de ani, a revenit la echipa națională, iar presa din Germania susține că va fi titular în poarta nemților la Campionatul Mondial, scrie DigiSport.
De asemenea, portarul Ter Stegen, în prezent împrumutat la Girona, nu a făcut parte din lista finală.
Atacantul Niclas Füllkrug nu a fost inclus în lotul final de 26 de jucători, o decizie tactică intens dezbătută în presa germană.
Nici Katim Adeyemi nu e prezent în lot. Karim Adeyemi este născut la Munchen, din tată nigerian și mamă româncă. Astfel, înainte să aleagă Germania, avea în total trei țări pentru care putea juca. Fotbalistul cotat la 50 de milioane de euro pe Transfermarkt a fost curtat de Federația Română de Fotbal, însă acesta a refuzat categoric propunerea. Julian Nagelsmann nu a mizat pe Karim Adeyemi, deși în ultimii ani a fost prezent constant la echipa națională. Adeyemi se afla pe lista extinsă, însă pe cea finală a rămas alt jucător de la BVB, Maximilian Beier.
Debutat de Hansi Flick în 2021, la 19 ani și șapte luni, Karim Adeyemi a adunat în total 11 meciuri la naționala Germaniei, cu un gol și o pasă decisivă.
Primul meci/Parcurs
Germania va juca la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie-19 iulie) în Grupa E, în care va înfrunta selecţionata Curacao pe 14 iunie, Cosata de fildeș pe 20 iunie şi Ecuador pe 25 iunie.
Grupa E
Germania
Curacao
Coasta de Fildeș
Ecuador
Lotul Germaniei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026
PORTARI: Oliver Bauman, Manuel Neuer, Alexander Nubel.
FUNDAȘI: Waldermar Anton, Nathaniel Brown, David Raum, Antonio Rudiger, Nico Schlotterbeck, Jonathan Tah, Malick Thiaw.
MIJLOCAȘI: Pascal Gross, Joshua Kimmich, Felix Nmecha, Alexandar Pavlovic, Angelo Stiller, Nadiem Amiri, Leon Goretzka.
ATACANȚI: Kai Havertz, Lennart Karl, Jamal Musiala, Florian Wirtz, Maximilian Beier, Jamie Leweling, Leroy Sane, Deniz Undav, Nick Woltemade.
Editor : Sebastian Eduard
