Președinții Xi Jinping și Vlaadimir Putin erau numai zâmbete când s-au întâlnit săptămâna trecută, dar China știe că deține avantajul în timp ce războiul Rusiei continuă să facă ravagii, scrie istoricul britanic Mark Galeotti, expert în ceea ce privește Rusia, într-o analiză publicată în The Times.
În multe privințe, vizita lui Vladimir Putin în China de săptămâna trecută a simbolizat relația sino-rusă: a fost una prietenoasă, iar președintele rus a împărtășit cu omologul său, Xi Jinping, un angajament comun față de o lume „multipolară”, care nu se află sub hegemonia SUA.
Au trecut 25 de ani de când cele două țări au semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie și cooperare. În cadrul acestei vizite, Putin a descris relațiile ca fiind „la un nivel cu adevărat fără precedent și în continuă dezvoltare”, în timp ce Xi a fost și mai elocvent. „Călite de vânt și ploaie și ținând pasul cu vremurile”, acestea au „atins noi culmi, ajungând în cele din urmă la un nivel istoric de parteneriat cuprinzător și interacțiune strategică în noua eră”, a spus el.
Cu toate acestea, în ciuda retoricii înflorite — precum și a acordurilor privind totul, de la turism la cooperarea științifică — rușii au rămas doar parțial mulțumiți de rezultatul călătoriei lor. Acest lucru a trădat, de asemenea, lipsa tot mai mare de pârghii pe care Moscova o are în fața unui Beijing care consideră că timpul este de partea sa.
Niciun acord
Înainte de summit, Kremlinul sugerase că s-ar putea ajunge în sfârșit la un acord privind „Puterea Siberiei 2”, o conductă uriașă care s-ar întinde pe mai mult de 2.500 de kilometri de la câmpurile de gaze din peninsula rusă Yamal din Arctica până în China. Aceasta ar furniza Chinei energie echivalentă cu dublul consumului total de energie electrică al Marii Britanii, dar ar și bloca Beijingul într-o dependență energetică mai mare față de Rusia.
Din acest motiv, precum și datorită tacticii lor obișnuite de negociere intransigente, Putin a plecat de la summit fără un acord, iar chinezii au rămas neangajați. Liderul rus a obținut doar o asigurare că proiectul se află încă în discuție, iar acțiunile gigantului rus al gazelor Gazprom au scăzut cu 3,5%. Nici măcar actuala criză energetică globală creată de războiul președintelui Trump cu Iranul nu a schimbat dorința lui Xi de a menține diversificarea aprovizionării energetice a Chinei. Într-adevăr, China cumpără mai mult gaz lichefiat din SUA pentru a compensa deficitele temporare.
Ambele părți au scos în evidență faptul că, în primele patru luni ale anului, comerțul bilateral a crescut cu 20%, dar au trecut cu vederea faptul că aceasta a urmat unei contracții de 9% de anul trecut și a reflectat, în parte, răspunsuri temporare la perturbările cauzate de războiul din Golf. Cu alte cuvinte, amândoi au vrut să exploateze la maximum vestea bună.
Politica înseamnă însă și retorică și teatru, iar din acest punct de vedere, atât Putin, cât și Xi au motive să fie mulțumiți de summit.
Putin a primit asigurări că Trump, care a vizitat țara cu o săptămână înainte, nu l-a convins pe Xi să reconsidere disponibilitatea Chinei de a colabora cu Rusia. Status quo-ul a fost cel puțin păstrat. După o paradă anemică de Ziua Victoriei la Moscova în această lună, cu puțini oaspeți internaționali și fără echipamentul militar obișnuit, Putin s-a putut bucura de laudele și fastul cu care a fost întâmpinat la Beijing. În ciuda eforturilor occidentale de a-l izola diplomatic, publicul rus și internațional l-a putut vedea fiind primit ca un prieten.
Ordinea mondială chineză
Totuși, Putin nu este singurul care a pășit pe acel covor roșu. Înaintea lui Trump, atât Sir Keir Starmer, cât și președintele Macron au vizitat recent țara. Având în vedere că liderii celorlalte patru membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU vor veni la Beijing în câteva luni, Xi dorește să prezinte China ca noul centru al diplomației globale.
El și Putin au semnat o declarație comună de 47 de pagini privind „apariția unei lumi multipolare și a unor relații internaționale de un nou tip”. Aceasta a salutat sfârșitul hegemoniei occidentale, dar cinicii ar putea sugera că declarația a fost menită să pregătească terenul pentru o nouă hegemonie chineză, Xi afirmând cu abilitate că Rusia îi susține obiectivul de a vedea un sistem global „mai just și mai rezonabil”.
Într-o lovitură clară la adresa lui Trump, Xi a avertizat că lumea riscă să „regreseze la legea junglei”, în care puterea face dreptate. Ironia de a spune asta alături de un lider rus ale cărui forțe ocupau aproximativ o cincime din Ucraina a rămas fără comentarii.
Cu toate acestea, în ciuda tuturor cuvintelor calde, această lume multipolară este pragmatică și tranzacțională, mai ales când vine vorba de relația sino-rusă. Putin nu primește nimic de la China fără să plătească pentru asta, fie în bani, fie în capital politic: Beijingul știe că deține controlul și negociază în consecință.
Spioni și cosmetizări
Rusia are nevoie de China în timp ce continuă să poarte războiul cu Ucraina și bătălia economică cu Occidentul. Are nevoie de microelectronică chineză și componente similare pentru dronele și rachetele sale. Într-adevăr, cumpără multe drone aparent civile, cu tehnologie FPV ( cotrolate prin intermediul unei conexiuni video care oferă pilotului imagini în direct, n.r.), direct din China, pentru a le folosi apoi la recunoașterea liniilor ucrainene sau — modificate în grabă pentru a transporta încărcături explozive — ca atacatori kamikaze. De asemenea, depinde de China pentru articole banale necesare războiului, precum anvelopele pentru toate condițiile meteorologice și o mare parte din compusul de nitroceluloză care propulsează proiectilele de artilerie.
Conștient de dependența Moscovei, Beijingul joacă dur. De exemplu, își procură gazul din Rusia la prețuri cu 20-30% mai mici decât cele plătite de restul clienților ruși din Europa. Și-a asigurat acces privilegiat la noile rute comerciale maritime care se deschid în apele arctice pe măsură ce gheața se retrage, cu o importantă instalație de containere în portul rus nordic Murmansk.
Între timp, spionii de la Beijing sunt din ce în ce mai îndrăzneți în încercările lor de a fura descoperirile științifice rusești, în special în domeniile în care acestea dețin preeminența globală, cum ar fi tehnologia submarinelor. De asemenea, subminează interesele rusești peste tot, de la Africa până în Asia Centrală.
Ca urmare, există o îngrijorare crescândă în rândul elitei ruse cu privire la dependența pe termen lung care se formează ca urmare a nevoilor războiului. Personalitățile din domeniul securității ruse au încercat să semnaleze amploarea spionajului chinez, descriindu-l deschis ca fiind în creștere din 2022.
Lobby-ul de afaceri se plânge că China inundă piața rusă cu mărfuri ieftine pentru a submina producătorii locali. Armata se întreabă cum ar putea apăra granița comună de peste 4.000 de kilometri. Nu e de mirare că se iscă un asemenea scandal de fiecare dată când apare o hartă care arată denumirile chinezești originale ale orașelor rusești luate de la Beijing în secolul al XIX-lea.
Îngrijorarea nu se referă, până la urmă, doar la politica sub Xi, ci la ce ar putea urma după liderul în vârstă de 72 de ani. Un lider mai tânăr, dedicat unei politici naționale mai asertive, ar fi mult mai îngrijorător.
Această chestiune a orizonturilor temporale este crucială pentru a înțelege de ce politica față de China devine o chestiune care creează diviziuni în Rusia. Pentru Putin și colegii săi șoimi septuagenari, ceea ce contează este câștigarea războiului din Ucraina (sau cel puțin obținerea a ceva care poate fi prezentat ca o victorie). Dacă asta implică compromisuri dureroase cu China, atunci așa să fie — mai ales cât timp China este dispusă să îndulcească această relație inegală.
A fost revelator cât de rapid și ferm a respins Beijingul afirmația venită din partea americană, după recenta vizită a lui Trump, conform căreia Xi i-ar fi spus președintelui american că Putin ar putea „regreta” invadarea Ucrainei. Nu că ar fi fost neapărat neadevărat, dar risca să-i facă pe ruși să-și piardă prestigiul. Xi înțelege cât de mult are Putin nevoie să poată juca rolul unei mari puteri.
Pentru Putin, desigur, războiul din Ucraina eclipsează toate celelalte probleme. Pentru următoarea generație politică, care așteaptă cu nerăbdare momentul în care va conduce țara, aceasta este greșeala care le distruge moștenirea sub ochii lor. Economia stagnează, peste o treime de milion de ruși au murit și poate încă un milion sunt răniți, rafinăriile de petrol ard, iar țara este din ce în ce mai dependentă de un vecin puternic și în ascensiune, ale cărui interese pe termen lung nu sunt neapărat aceleași cu ale lor.
Deocamdată, relația sino-rusă, deși nu este deloc „prietenia fără limite” pe care Putin și Xi au declarat-o a fi, funcționează. În culise, e marcată de suspiciune reciprocă și de interes propriu evident. Totuși, atâta timp cât Putin și Xi, din motive proprii, consideră că ordinea mondială actuală a fost creată de Occident, pentru propriul său profit și conveniență, au toate motivele să colaboreze atunci când pot și să se prefacă că nu observă diferențele dintre ei atunci când trebuie.
Editor : B.E.
