Trump anunță că oscilează între o înțelegere cu Iranul şi reluarea războiului. „Fie avem un acord bun, fie îi arunc în aer”

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declaraţii acordate telefonic publicaţiei Axios şi postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul şi reluarea ostilităţilor, adăugând că deocamdată analizează situaţia şi un proiect de acord împreună cu consilierii săi şi ar putea lua duminică o decizie, dar s-a arătat oarecum mulţumit de progrese, potrivit Reuters.

Fie ajungem la un acord bun, fie îi arunc în aer, a spus Trump în declaraţia pentru Axios şi a estimat că există şanse egale pentru oricare dintre aceste două variante, adică un acord sau reluarea războiului.

Într-o declaraţie separată, pentru postul CBS News, preşedintele Trump, cunoscut pentru inconsecvenţa afirmaţiilor sale, a părut mai puţin ameninţător şi a estimat că un acord cu Iranul se apropie mult. Cât despre negocierile în desfăşurare, el a spus că, cu fiecare zi care trece, este mai bine. Totuşi, el a evaluat tot la 50% – 50% şansele unui acord sau ale reluării ostilităţilor.

Conform aceluiaşi post, care citează surse apropiate discuţiilor, cea mai recentă propunere de proiect de acord ar include redeschiderea Strâmtorii Ormuz, deblocarea unor active iraniene aflate în bănci din străinătate şi continuarea negocierilor pentru încă 30 de zile.

Voi semna un acord numai dacă obţinem tot ce vrem, a mai indicat Trump în declaraţia pentru CBS News, insistând că un astfel de acord trebuie să împiedice Iranul să obţină o armă nucleară şi să prevadă că uraniul înalt îmbogăţit iranian va fi gestionat în mod satisfăcător.

După ce a anunţat că nu mai poate participa la nunta din acest weekend a fiului său, Don Jr., liderul de la Casa Albă are sâmbătă discuţii cu consilierii săi, inclusiv cu vicepreşedintele J.D. Vance şi cu emisarii săi, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pentru a evalua situaţia şi proiectul de acord ce ar fi rezultat după ultimele negocieri, discuţii despre care atât Iranul, cât şi Pakistanul, care s-a impus ca mediator, şi secretarul de stat american Marco Rubio au apreciat că au condus la progrese.

Citește și:

Culisele destrămării diplomației americane sub administrația Trump. Cum își pierd SUA influența: ambasade slăbite, aliați neliniștiți

Tot sâmbătă, potrivit unui oficial arab citat de Reuters, preşedintele american va avea discuţii telefonice cu liderii din Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Pakistan.

Negocierile intense desfăşurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încurajatoare către o înţelegere finală, a comunicat sâmbătă mai devreme biroul de presă al armatei pakistaneze, după ce comandantul-şef al acesteia, mareşalul Asim Munir, a încheiat o vizită de mediere la Teheran.

La rândul său, secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat în faţa presei, în timpul unei vizite în India, existenţa unor progrese şi a anticipat un anunţ oficial în zilele următoare asupra încheierii unei înţelegeri.

Teheranul a confirmat de asemenea – printr-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului său de Externe, Esmail Baghaei – o apropiere a poziţiilor, dar s-a abţinut să afirme că un acord ar fi iminent şi a susţinut că problema dosarului nuclear iranian, o chestiune esenţială pentru SUA, ar urma să fie negociată abia într-o etapă ulterioară, când ar putea fi abordate de asemenea ridicarea sancţiunilor americane şi deblocarea fondurilor iraniene în străinătate.

Citește și:

Iranul amenință cu un răspuns „zdrobitor” dacă Trump va relua atacurile: „Ne-am reconstruit forțele armate”

Oficialul iranian a mai menţionat că acum părţile încearcă să convină un memorandum de înţelegere (n.r. un protocol) bazat pe propunerea Iranului în 14 puncte, care a fost discutată şi revizuită de mai multe ori în procesul de mediere şi se axează pe încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban. El a avertizat însă că există încă diferenţe de opinie asupra unor puncte.

Preşedintele parlamentului de la Teheran, Bagher Qalibaf, care este negociatorul-şef al Iranului în discuţiile de pace cu SUA, i-a transmis mareşalului pakistanez Asim Munir în timpul întâlnirii de sâmbătă că Teheranul nu va renunţa la drepturile sale, aceasta fiind o posibilă aluzie la programul nuclear iranian, pe care Washingtonul încearcă să-l limiteze şi îi cere în acest scop Teheranului predarea stocului de circa 440 de kilograme de uraniu înalt îmbogăţit.

Medierea discuţiilor între Iran şi SUA se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară, fie prin diluare, acestea fiind condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord.

Editor : C.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *