Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, în prezent consilier onorific al premierului interimar Ilie Bolojan, a afirmat vineri că proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti face parte din programul nuclear strategic al României şi nu exclude nici retehnologizarea reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, nici construcţia reactoarelor 3 şi 4.
Burduja a declarat, vineri seară, la Antena 3, că proiectul SMR de la Doiceşti reprezintă „a treia prioritate” în strategia nucleară a României, după modernizarea Unităţii 1 şi finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
„Nu s-a pus niciodată problema de a se face SMR-urile şi de a nu se face unităţile 3 şi 4. Din contră, ordinea de prioritate valabilă în toate documentele strategice este următoarea: retehnologizarea unităţii 1 pentru încă 30 de ani, contract semnat de mine, finalizarea unităţilor 3 şi 4, de asemenea contracte semnate pe mandatul meu după 20 de ani de blocaje şi în al treilea rând acest proiect al SMR-urilor”, a explicat acesta.
Fostul ministru al Energiei a explicat că proiectul reactoarelor modulare mici utilizează o tehnologie nouă, mai costisitoare decât reactoarele convenţionale, dar care face parte din parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite.
„Fiind o tehnologie nouă, ea este mai scumpă decât un reactor convenţional, fiind şi primele module dintr-o serie pe care ne-o dorim foarte lungă”, a spus Burduja.
Acesta a precizat că nu a avut acces la forma finală a studiului de fezabilitate, întrucât proiectul a fost aprobat după plecarea sa din funcţia de ministru, însă consideră că investiţia trebuie să fi trecut printr-o analiză economică riguroasă: „Eu, fără să văd studiul final de fezabilitate, că nu mai eram ministru de vreo jumătate de an, mă gândesc că această decizie s-a luat pe baza unor indicatori şi pe baza unei analize cost-beneficiu din care nu poate rezulta altceva decât o rentabilitate pozitivă, că altfel ministerul nu avea cum să aprobe această investiţie. (…) Bănuiesc că este fezabil, că nu am văzut datele finale, ăsta e adevărul”.
Burduja consideră că proiectul de la Doiceşti „nu trebuie politizat” şi susţine că România are nevoie de sprijinul partenerului strategic american pentru implementarea lui.
Ilie Bolojan: „Vom rămâne cu un teren şi cu nişte hârtii”
Declaraţiile lui Sebastian Burduja vin după ce premierul interimar Ilie Bolojan a criticat recent proiectul SMR de la Doiceşti, afirmând că acesta a consumat deja peste 240 de milioane de dolari fără rezultate concrete.
„Vom rămâne cu un teren şi cu nişte hârtii”, a declarat Bolojan pe 15 mai, susţinând că investiţia necesară pentru implementarea proiectului este foarte mare, iar costul energiei produse ar putea depăşi preţurile din piaţă.
Premierul interimar considera că responsabilitatea aparţine conducerii Nuclearelectrica, care ar fi trebuit să se asigure că investiţiile realizate conduc la un proiect viabil economic.
„Mie mi s-a părut responsabil că, dacă îţi respecţi partenerii, să-i informezi. Aşa cum am făcut eu cu Ambasada Statelor Unite. Acest proiect are nişte probleme, ar fi bine să-l analizăm cât se poate de atent”, a afirmat Bolojan.
Nuclearelectrica: Proiectul are „potenţial enorm”
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a respins criticile lui Ilie Bolojan şi a susţinut că proiectul SMR de la Doiceşti este unul strategic, nu politic.
„Un proiect de energie nucleară nu e un drum comunal sau un cămin cultural. Este una dintre cele mai sofisticate tehnologii din toate timpurile”, i-a transmis Bogdan Ivan premierului interimar.
La rândul său, Nuclearelectrica a transmis că proiectul reactoarelor modulare mici are „un potenţial enorm” pentru dezvoltarea industriei nucleare româneşti, a lanţului de furnizare şi pentru atragerea de investiţii.
Compania a precizat că proiectul este „conform planificării ca buget şi etape”, este dezvoltat împreună cu specialişti din România şi SUA şi beneficiază deja de interes din partea investitorilor.
Editor : A.D.
