Kelemen Hunor: „Trebuie găsită o persoană care va accepta formarea unui guvern, cu riscul de a eșua în Parlament”

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus la Digi24 că președintele Nicușor Dan va trebui, până la urmă, să nominalizeze o persoană care să accepte formarea unui nou guvern, cu riscul de a cădea la votul Parlamentului. El a adăugat că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, pentru a gestiona jaloanele din PNRR.

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan părea îngrijorat la consultările de luni, șeful UDMR a spus: „Da, categoric, și aștepta soluții, căuta soluții, făcea calcule. Până la urmă e președintele României și are această sarcină de a nominaliza un premier, după discuții cu partidele”.

„Trebuie găsită o persoană care va accepta formarea unui guvern, indiferent dacă e dintr-o parte sau din altă parte sau e din afara partidelor politice, cu riscul de a eșua. Trebuie să fie conștient că există acest risc”, a explicat Kelemen Hunor.

„Dar trebuie să faci primul pas, trebuie să faci prima încercare. Dacă nu facem prima încercare, atunci rămânem cu guvern interimar, ceea ce nu ar fi o problemă dacă n-am avea niște jaloane.

Dacă nu am avea niște probleme legate de buget și de investiții din PNRR, nu ar fi o problemă catastrofală sau o problemă care nu ar avea timp de rezolvare. Dar în această situație nu e bine”, a adăugat el.

Kelemeh Hunor a spus că această încercare nu trebuie făcută neapărat cu PSD, ci și cu un tehnocrat sau „alt om politic” care să-și asume riscul să pice la votul Parlamentului.

„Trebuie să fie o nominalizare”, a sublinat el.

Partidele trebuie să îşi „flexibilizeze poziţiile”, a mai spus Kelemen Hunor, adăugând că fiecare dintre acestea va avea o altă abordare după ce o primă propunere de premier nu va trece de votul Parlamentului.

Kelemen Hunor a mai spus că până pe 15 iunie ar trebui să avem un nou guvern, pentru a atinge jaloanele din PNRR. „După aceea putem să ne certăm din nou”, a adăugat el.

Editor : M.B.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *