România condamnă atacul cu drone din perimetrul interior al centralei nucleare Barakah din Emiratele Arabe

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

România condamnă atacul cu drone din perimetrul interior al centralei nucleare Barakah, din Emiratele Arabe Unite, care a provocat un incendiu duminică. Șefa diplomației române, Oana Țoiu, amintește, într-o postare pe X, că „protejarea instalațiilor nucleare civile trebuie să rămână o prioritate absolută în orice circumstanțe”.

Un incendiu a izbucnit în apropierea centralei nucleare Barakah din Emiratele Arabe Unite după un atac cu drone detectat de sistemele de apărare antiaeriană, au anunțat duminică autoritățile de la Abu Dhabi. Două drone au fost interceptate, însă o a treia a lovit un generator electric din apropierea centralei, fără a afecta siguranța nucleară, potrivit oficialilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Condamnăm cu cea mai mare fermitate atacul cu drone din perimetrul interior al centralei nucleare Barakah din Emiratele Arabe Unite.

Orice atac sau activitate militară care ar putea pune în pericol siguranța și securitatea infrastructurii nucleare prezintă riscuri care depășesc cu mult granițele regiunii respective.

Protejarea instalațiilor nucleare civile trebuie să rămână o prioritate absolută în orice circumstanțe.

Acest lucru subliniază, de asemenea, imperativul neproliferării în asigurarea unei păci și securități durabile în regiune, precum și rolul AIEA.

România este solidară cu EAU și sprijină toate eforturile menite să prevină o escaladare suplimentară, să protejeze stabilitatea regională și să susțină standardele internaționale de securitate”, arată Oana Țoiu în mesajul postat pe X.

Drona a traversat frontiera din vestul țării

Drona care a provocat duminică incendiul din apropierea centralei nucleare în Emiratele Arabe Unite (EAU) a traversat frontiera din vestul ţării, au afirmat autorităţile, precizând că anchetează pentru „a determina originea atacurilor”, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării afirmă că sistemele de apărare antiaeriană au detectat „trei drone care intraseră pe la frontiera vestică”.

Două dintre ele au fost interceptate cu succes, însă o a treia „a lovit un generator electric” în apropierea centralei de la Barakah (vestul ţării).

Ministerul a declarat că anchetează pentru „a determina originea atacurilor”.

Abu Dhabi nu a indicat spre Iran, pe care l-a acuzat anterior în mai multe rânduri de atacuri asupra teritoriului EAU după acordul de încetare a focului pe 8 aprilie, ce a pus capăt ostilităţilor între Iran şi, de cealaltă parte, SUA şi Israel. În timpul conflictului, grupări armate proiraniene din Irak şi rebelii houthi din Yemen, aliaţi ai Teheranului, au revendicat atacuri în regiune.

Editor : M.C

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *