DARA este acum lăudată și aplaudată în Bulgaria, după ce a câștigat primul trofeul Eurovision din istoria țării. Înainte de concurs, însă, a fost atacată de naționaliștii conservatori, supărați pe numele piesei „Bangaranga” și pe faptul că este cântată în engleză. Era chiar hărțuită pe stradă, așa că a fost nevoită să se mute pentru scurt timp în Grecia, relatează RFI.
„După Euro, acum obținem și Eurovisionul în ciuda naționaliștilor, pravoslavnicilor și rusofililor” – este un comentariu de pe rețelele sociale, după victoria artistei din Bulgaria la Eurovision. Și sunt mulți oameni care au avut reacții similare.
Comentariile lor vin după un val de ură împotriva tinerei cântărețe care s-a revărsat luni de zile pe site-urile și conturile ultraconservatoare, ortodoxe, tradiționaliste și antieuropene.
„Dara este cel mai jos punct al debulgarizării și încă o încercare de anihilare a identității noaste ortodoxe”; „O cântăreață confuză din punct de vedere spiritual”; „Ce este bulgăresc în acest cântec?”; „Cultura poporului meu va fi prezentată cu cuvinte dintr-un dialect jamaican”; „Care este legătura cu istoria mea, cu spiritualitatea mea, cu pământul meu?”; „De ce cântă în engleză?”; „Barbaria păcatului și a mâniei” – astfel de comentarii au apărut din abundență pe rețelele sociale înaintea finalei Eurovision de la Viena.
Linșajul public împotriva DAREI a început încă din februarie, când a câștigat selecția națională pentru Eurovision. Cântăreața a fost nevoită să se mute în Grecia, la Atena, timp de două luni, pentru a nu fi apostrofată pe stradă și să aibă liniștea să pregătească concursul.
Într-un interviu pentru presa bulgară, ea a spus că nu citește comentariile la adresa ei.
„Pot spune că suntem un popor foarte conservator. Îți dai seama de acest lucru când ieși în lume și vezi că oamenilor nu le pasă cum ești îmbrăcată. Nu comentează. Pe mine mă inspiră cel mai mult libertatea de a mă exprima – prin cuvinte, muzică și îmbrăcăminte. Apreciez extrem de mult Europa. Călătoresc unde vreau fără să fiu nevoită să-mi arăt buletinul”, a spus ea.
Înainte de a pleca la Atena, în februarie, Dara a fost pe punctul de a renunța la Eurovision din cauza presiunii.
La proiectul Bangaranga a contribuit și România, unul dintre compozitorii cântecului fiind constănțeanul Cristian Tarcea.
Concursul Eurovision din 2027 se va desfășura la Sofia. „Dragi pseudo-patrioți, la anu’ toți euro-sataniștii vin peste voi”, a fost una dintre reacțiile de pe rețelele sociale la acest anunț”.
Editor : M.B.
