Craiova a reușit astfel să bifeze eventul, având în vedere și victoria din finala Cupei României. Tot „U” Cluj a fost și acolo victima oltenilor, în urma loviturilor de departajare.
Gabi Balint își scoate pălăria după ce titlul a ajuns la Craiova
Gabi Balint a pregătit Universitatea Craiova în Liga 2, iar acum îi laudă pe olteni pentru finalul spectaculos de sezon:
„Mare a crescut echipa. Bravo lor pentru că au adus jucători, au știut să se organizeze. Au câștigat campionatul pe meritul lor. Azi au jucat ca leii! Nu le-a ieșit nimic celor de la Universitatea Cluj, au intrat nervoși de la început. Bravo celor de la Craiova, au avut cel mai bun lot și cel mai bun joc.
E momentul lor să se bucure, vedem ce va urma în cupele europene. De când eram eu jucător nu au mai reușit eventul (râde). Eram la Burgos atunci”, a declarat Gabi Balint, pentru Digi Sport.
De 35 de ani nu mai reușise Universitatea Craiova să câștige titlul în Liga 1.
Universitatea Craiova este ultima echipă pe care Gabi Balint a antrenat-o în cariera sa, între martie și iunie 2014. La acel moment, clubul purta numele de CS Universitatea Craiova și avea altă emblemă.
