Președintele USR Brașov și ministru interimar al Economei Irineu Darău a afirmat, duminică la Digi24, că cel mai mult l-a surprins, de când activează în politică, nivelul de minciună din acest domeniu. Acesta a mai spus că a întâlnit persoane care, într-o zi, par perfect credibile, iar în scurt timp susțin sau fac exact contrariul.
„Cred că minciuna. Sunt venit din privat şi am crescut într-o familie simplă, de cadre didactice, bunicul era preot, a fost deţinut politic, am crescut cu valoarea aceasta a adevărului, a spune ce gândeşti, a fi autentic, a intra în conflict dacă trebuie, tot pe bază de autenticitate. Şi am văzut persoane, mai degrabă în politică, nu mi s-a întâmplat în mediul privat şi nici în viaţa privată, cu care azi stai în faţă şi eşti sigur că spun adevărul şi seara sau a doua zi, cu aceeaşi credibilitate, spun sau fac exact opusul”, a răspuns Irineu Darău, întrebat dacă există un lucru care l-a șocat de când a intrat în politică, duminică la emisiunea „În fața ta” difuzată de Digi24.
Liderul USR Brașov a admis că au existat momente în care s-a întrebat dacă merită să continue în politică, tocmai din cauza acestor experiențe.
„Am avut, la modul personal, începând pur voluntar în politică, nişte situaţii în care m-am şi întrebat dacă merită să faci politică, pentru că mi-a fost foarte greu să procesez această duplicitate pe care o găseşti în politică. În timp, înveţi să operezi cu ea, dar nu o să accept niciodată minciuna”, a adăugat Darău.
Editor : Ana Petrescu
