Cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision 2026 ajunge la final, iar în această seară cei 25 de finaliști urcă pe scenă pentru ultima reprezentanție care va decide câștigătorul. Reprezentanta României Alexandra Căpitănescu va evolua pe scena din Viena cu piesa „Choke Me”, de pe poziția 24 în concurs.
Din cele 35 de țări participante, doar 25 au reușit să treacă de cele două semifinale, desfășurate pe 12 și 14 mai. Conform programului preliminar, prestația Alexandrei Căpitănescu va avea loc la ora locală 23:09 (00:09, ora României).
Organizatorii competiției muzicale precizează că publicul poate contribui la desemnarea câștigătorului celei de-a 70-a ediții a concursului Eurovision. Telespectatorii au la dispoziție 10 voturi de persoană, putând împărți voturile între mai multe dintre melodiile preferate.
„Dacă vă aflați într-una dintre țările participante, instrucțiunile privind modul de votare vor fi afișate pe ecran în timpul transmisiunilor. În marea finală, votul se va deschide chiar înainte de interpretarea primei piese. Acesta va rămâne deschis pe durata tuturor interpretărilor și timp de aproximativ 40 de minute după interpretarea ultimei piese. Puteți vota prin telefon, SMS sau pe esc.vote, în funcție de locul în care vă aflați, și puteți vota de până la 10 ori”, se arată pe site-ul concursului.
Totodată, pentru publicul din statele care nu participă la competiția muzicală, votul este disponibil exclusiv online, pe esc.vote.
„Pentru marea finală, perioada de votare se va deschide online la aproximativ miezul nopții CEST înainte de spectacol, se va închide pentru scurt timp la începutul spectacolului live și se va deschide din nou chiar înainte de interpretarea primei piese. Va rămâne apoi deschisă pe durata spectacolului live până la aproximativ 40 de minute după prezentarea ultimei piese concurente”.
Românii nu-și pot vota reprezentantul, conform regulamentului Eurovision. Pentru a vota, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399, cu numărul de concurs al melodiei preferate.
În marea finală, publicul din România poate vota toate piesele cu numerele 01–25, cu excepția numărului 24, care aparține Alexandrei Căpitănescu. Costul unui vot este de 1 euro + TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului. Votul online este disponibil pe platforma oficială ESC Vote. De asemenea, reprezentanta României poate primi voturi din statele care votează în marea finală, precum și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din țările neparticipante.
Sub sloganul „United by Music”, ediția din 2026 a Eurovision Song Contest se desfășoară la Viena, capitala Austriei.
În marea finală, programată sâmbătă, 16 mai, vor concura 25 de țări. Austria găzduiește competiția după victoria obținută anul trecut de artistul JJ, care s-a impus cu piesa „Wasted Love”.
Finala Eurovision 2026 va putea fi urmărită în direct la Televiziunea Română începând cu ora 22:00, iar câștigătorul va fi decis prin votul publicului și al juriilor naționale.
Citește și:
Eurovision 2026. Cele cinci favorite în finala concursului, alături de Alexandra Căpitănescu
Editor : A.M.G.
