Un șofer a intrat cu mașina, joi, în mulțimea de manifestanți antiguvernamentali din centrul Belgradului, în timpul unui miting organizat în memoria victimelor tragediei din gara Novi Sad, accident soldat cu 16 morți anul trecut. Un bărbat de 90 de ani a fost rănit în urma incidentului, iar autoritățile sârbe au anunțat că șoferul a fost arestat și plasat în arest preventiv pentru „tentativă de omor calificat”.
Imaginile difuzate pe reţelele sociale arată o maşină care dă înapoi şi îl loveşte pe bărbatul aflat la pământ. Acesta participa la un miting al tăcerii de 16 minute, devenit un ritual aproape zilnic în Serbia, în memoria victimelor accidentului dintr-o gară care a făcut 16 morţi în 2024, relatează AFP și Agerpres.
Poliţia a anunţat că şoferul a fost reţinut şi plasat în arest preventiv pentru „tentativă de omor calificat”.
La rândul lor, medicii au declarat că rănitul se află într-o stare stabilă la spital.
Acesta este cel mai recent eveniment dintr-o serie de atacuri cu vehicule lansate împotriva manifestanţilor în cadrul acestei mişcări de protest care denunţă corupţia endemică din ţară.
Evenimente similare au provocat deja vătămări grave, în special în ianuarie 2025, când o maşină a lovit studenţi care blocau o intersecţie în centrul Belgradului. În aceeaşi lună, o maşină a lovit studenţi care însoţeau un marş de protest într-o suburbie a Belgradului, rănind grav o studentă care a fost aruncată pe capotă şi apoi pe sol.
Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a graţiat ulterior femeia acuzată de tentativă de omor în acest caz, împiedicând astfel judecarea ei.
Mişcarea de protest, condusă rapid de studenţi, a devenit pentru oponenţii preşedintelui Vucic simbolul luptei împotriva corupţiei care, potrivit acestora, afectează imensele şantiere de lucrări publice lansate în toată ţara.
Editor : Ș.A.
