Ilie Dumitrescu, uimit de clubul din Superliga: „Un miracol ce s-a întâmplat acolo!“

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Prima competiție fotbalistică s-a încheiat deja în România. La Sibiu, cupa a fost câștigată de Universitatea Craiova, după o finală în care oltenii au trecut de Universitatea Cluj, după executarea loviturilor de departajare.

De acum, mai avem o etapă din play-out, două din play-off, plus barajele pentru Conference League și pentru promovare / menținere în Superliga. Așadar, într-un moment în care competiția internă se apropie de final, avem un prilej bun pentru a trage niște concluzii.

Ilie Dumitrescu, fascinat de CFR Cluj

La capitolul marilor surprize din această ediție a Superligii ar trebui să trecem și CFR Cluj. Din două motive. În primul rând, pentru modul în care echipa s-a dus în cap, în debutul stagiunii. Iar apoi pentru felul în care s-a ridicat, cu 11 victorii succesive în campionat, prinzând play-off-ul!

Această „metamorfoză“ l-a fascinat pe Ilie Dumitrescu (57 de ani). Prezent la ceremonia de deschidere a ediţiei 2026 a turneului de şah, Super Chess Classic România din cadrul Grand Chess Tour, Dumitrescu a vorbit la superlativ despre formația din Gruia.

La CFR Cluj ceea ce s-a întâmplat a fost un miracol. Pancu a făcut ca echipa asta să ajungă de la evitarea retrogradării pe un loc în play-off şi acum are şansa să termine pe locul 3 în clasament. A realizat un record de victorii consecutive şi să nu uităm în ce condiţii a lucrat Daniel Pancu la CFR. Sunt, totuşi, nişte probleme financiare acolo şi aceste lucruri sunt foarte greu de gestionat în vestiar pentru a avea rezultate în acelaşi timp. Deci e un lucru extraordinar ce s-a întâmplat. Mai departe, Neluţu Varga (n.r. – patronul clubului CFR Cluj) va decide cine va fi antrenor. Daniel Pancu poate să antreneze orice echipă de top din România. Are maturitate, a avut rezultate la naţionala de tineret, s-a văzut potenţialul lui, deci eu cred foarte mult în Pancu“, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Agerpres.

La ora actuală, CFR stă pe un „butoi cu pulbere“, după cum Sport.ro a arătat aici. În ultimele două etape din play-off, clujenii vor întâlni Dinamo în deplasare (16 mai) și FC Argeș acasă (23 mai).


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *