Replica lui Traian Băsescu, întrebat dacă ne putem apăra timp de 72 de ore, în fața unui atac al Rusiei

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Traian Băsescu s-a ferit să comenteze sau să răspundă direct la întrebarea dacă ne putem apăra timp de 72 de ore, în cazul unui al Rusiei, perioada minimă de rezistență până la sosirea primelor trupe de ajutor NATO. Apoi a răspuns.

„Mai bine întrebați un general”, a spus Traian Băsescu, prezent la Ediția Specială de la TVR Info. A părut că se ferește să răspundă, a făcut o pauză, apoi a continuat: „Nu, nu rezistăm, nu avem echipamentele necesare”.

„Nu rezistăm, nu avem echipamentele necesare. Și aici aș face un lucru fără să încerc vreo scuză, doamne ferește, dar atrag atenția publică asupra unui lucru foarte grav CSAT-ul de un aviz pe bugetul Guvernului. Avizul se referă la finanțarea armatei, a structurilor de securitate, servicii și așa mai departe. La un moment dat n-am vrut să semnez, n-am vrut să semnez avizul pentru buget din cauza alocărilor insuficiente. Din păcate, Curtea Constituțională a spus că și ce? Că merge și fără avizul CSAT-ului. În acel moment, Curtea Constituțională a luat din capacitatea și responsabilitatea președintelui pentru securitatea națională, pentru că a mutat-o la premier, care nu e ales, azi e mâine nu e. Deci, aici va trebui găsită o soluție cu această Curte Constituțională pentru ca avizul CSAT-ului pe bugetul structurilor militarizate, a structurilor de siguranță națională să mă fie obligatoriu de obținut de către guvern”.

Traian Băsescu este convins că tratativele de pace trebuie duse mai departe de Europa, nu de Statele Unite.

„Mai devreme sau mai târziu, Europa va relua discuțiile cu Federația Rusă, pentru că sunt aici, în Europa. Jumătate din Federația Rusă e în Europa. Mai devreme sau mai târziu discuțiile se vor relua și probabil se va găsi și un modus vivendi de a ne suporta unii pe alții. Deci, nu mă surprinde abordarea ca europenii să intre în discuții cu Rusia dintr-un motiv simplu. Domnul Trump a înregistrat un eșec.

 

Editor : Sebastian Eduard

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *