România semnează noile acorduri pentru Granturile SEE și Norvegiene: aproape 600 milioane de euro pentru dezvoltare și coeziune

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru și ministrul de Externe din Norvegia Espen Barth Eide au semnat, miercuri la Palatul Victoria, noi acorduri de cooperare în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene cu Norvegia, Islanda și Liechtenstein, prin care sunt alocate aproximativ 600 de milioane de euro pentru continuarea investițiilor în reducerea disparităților socioeconomice și consolidarea relațiilor bilaterale. 

Dragoș Pîslaru, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei Espen Barth Eide și Excelența Sa Friðrik Jónsson, ambasadorul Islandei acreditat pentru România, au semnat, miercuri în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Victoria, memorandumurile de înțelegere care stabilesc noua perioadă de finanțare a acestor mecanisme financiare.

„România își continuă parteneriatul strategic cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin noile Granturi SEE și Norvegiene. De la aderarea la aceste cadre de cooperare, țara noastră a beneficiat de finanțări nerambursabile în valoare de aproape 1 miliard de euro. Acești bani nu au rămas pe hârtie, ci au ajuns acolo unde contează cu adevărat: au îmbunătățit viețile oamenilor, comunitățile, școlile și instituțiile lor. Același rol, la fel de important pentru noi îl vor avea și noile granturi în valoare de aproximativ 600 milioane de euro”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru, potrivit comunicatului de presă al MIPE.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La ceremonie au participat reprezentanți ai instituțiilor române implicate, precum și peste 40 de reprezentanți ai instituțiilor partenere din Norvegia și Islanda, care vor contribui la implementarea programelor de finanțare.

România este un partener activ în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene încă de la aderarea la Uniunea Europeană. În cele trei perioade de programare derulate până în prezent, România a beneficiat de aproximativ un miliard de euro finanțare nerambursabilă, cu impact asupra vieții a sute de mii de cetățeni.

Citește și: Oana Țoiu: Relațiile economice România–Norvegia, „într-un moment bun”. Exporturi de 700 milioane de euro

Semnarea noilor memorandumuri de înțelegere, cu o alocare de peste 596 milioane de euro, deschide procesul de accesare a fondurilor pentru noi programe și proiecte cu impact semnificativ și de durată.

Vor fi finanțate nouă programe în domenii esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung a României, domenii în care valoarea adăugată a expertizei statelor din cadrul Spațiului Economic European este deosebit de relevantă: tranziția verde și acțiune climatică, inovare, coeziune socială și cultură, consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept și cooperarea bilaterală. Intervențiile convenite de statele donatoare și România urmăresc atât continuarea și dezvoltarea rezultatelor obținute prin finanțările acordate anterior, cât și pilotarea unor măsuri inovatoare.

Sprijinul pentru consolidarea societății civile va continua, de asemenea, să reprezinte o prioritate importantă a Granturilor SEE și Norvegiene. Programul dedicat societății civile din România va fi gestionat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, selectată de statele donatoare printr-un proces competitiv derulat în acest scop.

România și statele donatoare din cadrul Spațiului Economic European împărtășesc obiective și valori comune, iar un rol esențial în atingerea acestora îl au expertiza partenerilor din Norvegia, Islanda și Liechtenstein, precum și contribuția organizațiilor internaționale partenere implicate – Consiliul Europei, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale.

Despre Granturile SEE și Norvegiene

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale dintre statele beneficiare și statele donatoare. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, care reunește statele membre ale Uniunii Europene și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, ca parteneri egali pe piața internă. Mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene sunt disponibile pe site-ul oficial al Granturilor SEE și Norvegiene în România – https://www.eeagrants.ro/.

Editor : Ana Petrescu

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *