Cât de repede s-ar încheia războiul din Ucraina dacă Putin ar „dispărea”. Mihail Kasianov dă exemplul morții lui Stalin din 1953

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Mihail Kasianov, primul premier al lui Vladimir Putin, a declarat, în exclusivitate la Digi24, în ce condiții crede el că s-ar putea încheia războiul din Ucraina și care este cheia de a-l determina pe președintele rus să pună capăt ostilităților.

Întrebat dacă există șanse ca războiul din Ucraina să se încheie pe perioada cât Vladimir Putin este în funcția de președinte al Rusiei, Mihail Kasianov a explicat că este posibil, dar cu anumite condiții.

„Dacă s-ar exercita o presiune mai puternică – și mă refer la o presiune reală – asupra lui Putin, atât pe plan militar, cât și pe plan economic și financiar. De fapt, în acest moment, ne confruntăm cu toții cu probleme majore. Probleme mari, ceea ce înseamnă că nu există unitate transatlantică”, a spus Kasianov.

Acesta a explicat contrastul abordărilor față de război, în ceea ce privește Europa și Statele Unite.

În Europa, fiecare lider al țărilor europene înțelege cine este agresorul, cine este victima, și că doar agresorul ar trebui să fie presat și pedepsit pentru această agresiune. Există o viziune comună în acest sens.

În timp ce în Statele Unite, președintele SUA și echipa sa cred că există doi lideri regionali care se urăsc reciproc și de aceea există un război. Și de aceea trebuie să ajungă la un fel de acord, făcând un fel de concesii de ambele părți.

De aceea există o neînțelegere, o interpretare greșită a acestei situații. De aceea se exercită presiuni asupra Ucrainei. De ce ar trebui ca victimele să fie supuse presiunilor? Ce concesii ar trebui să li se acorde…. Aceasta este problema. Aceasta este diferența”, a explicat fostul ministru rus, acum în exil.

Dar dacă, brusc, administrația americană și-ar schimba atitudinea față de acest război și s-ar alătura viziunii europene asupra acestuia, s-ar exercita o presiune comună. În acest caz, cred că sfârșitul războiului ar putea fi realizabil. În plus, dacă se exercită presiune și control asupra sancțiunilor, care au fost deja impuse regimului lui Putin, asta va schimba situația. Înseamnă că Putin nu va avea fonduri suficiente pentru a finanța acest război într-un mod atât de intens cum o face acum. În acest moment, nu este atât de intens, dar este încă partea grea a războiului”, a mai afirmat Kasianov.

Ce s-ar întâmpla cu războiul dacă Putin nu ar mai fi

Întrebat despre viitorul războiului, în cazul în care liderul rus Vladimir Putin ar dispărea, Mihail Kasianov a spus că „se va încheia foarte repede după aceea”.

zboiul s-ar termina în trei luni, cred, poate chiar mai repede. Orice lider care ar veni după Putin ar opri imediat războiul sau ar încerca să-l oprească și să negocieze cu Occidentul, îmbunătățind relațiile, ridicând sancțiunile. Chiar și un exemplu istoric ar putea demonstra asta.

Când Stalin a murit în 1953, în timpul ceremoniilor funerare, Hrușciov și Malenkov, liderii Partidului Comunist de atunci, discutaseră exact asta: să terminăm războiul din Coreea. Și în trei luni, au pus capăt războiului și au început negocierile cu Occidentul, cu SUA și Europa. Cred că va fi la fel, pentru că știu că toți oamenii din Rusia, adică doar cei care conduc și cei din anturajul lui Putin, toți ar dori să oprească războiul. Toți! Problema domnului Putin în acest moment este că nu poate fi văzut ca învins. El înțelege că, de îndată ce va fi văzut ca învins, își va pierde puterea”, a conchis Mihail Kasianov, în exclusivitate pentru Digi24.

Mihail Mihailovici Kasianov a ocupat funcția de prim-ministru al Rusiei între 2000 și 2004. Anterior, a ocupat funcția de prim-viceprim-ministru în 2000 și de ministru al Finanțelor între 1999 și 2000.

În anii 1990, a lucrat în administrația președintelui Boris Elțîn în diferite funcții, înainte de a se alătura primei administrații a președintelui Vladimir Putin.

De când a părăsit guvernul în 2004 din cauza unor dezacorduri privind politica economică, a devenit unul dintre principalii critici ai președintelui Putin și un lider al opoziției.

Citește și:

EXCLUSIV Schimbarea la față a lui Vladimir Putin, prin ochii lui Mihail Kasianov, primul premier al liderului rus: „Nu a vrut să renunțe”

Editor : Ș.R.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *