Reacția Guvernului, după ce Ucraina a inclus România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie: „Un pas important”

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Guvernul a salutat decizia Ucrainei de a include România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie. Executivul consideră că hotărârea „reflectă evoluţia pozitivă a dialogului dintre cele două state, precum şi angajamentul comun pentru susţinerea valorilor europene şi consolidarea legăturilor dintre cetăţenii celor două ţări”. 

„Guvernul României salută adoptarea de către Guvernul Ucrainei a rezoluţiei prin care România a fost inclusă, alături de alte state, pe lista ţărilor în raport cu care este acceptată dubla cetăţenie”, au transmis, marţi, oficialii Executivului, într-un comunicat de presă.

Prin Hotărârea Cabinetului de Miniştri al Ucrainei nr. 589 din 8 mai 2026, autorităţile ucrainene au extins lista statelor ai căror cetăţeni pot dobândi cetăţenia ucraineană în procedură simplificată, incluzând un număr de 29 de state, printre care şi România.

„Această decizie reprezintă un pas important în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina şi reflectă evoluţia pozitivă a dialogului dintre cele două state, precum şi angajamentul comun pentru susţinerea valorilor europene şi consolidarea legăturilor dintre cetăţenii celor două ţări”, se mai arată în comunicat.

Încă de la izbucnirea conflictului din Ucraina, România a fost printre ţările care au oferit cel mai mare sprijin şi au susţinut autorităţile şi cetăţenii din Ucraina.

Potrivit unui raport recent al Eurostat, la 31 martie 2026, un total de 4,33 milioane de cetăţeni care au fugit din Ucraina aveau statut de protecţie temporară în UE. Comparativ cu sfârşitul lunii februarie 2026, numărul total de persoane din Ucraina aflate sub protecţie temporară a scăzut cu 68.980 (-1,6%).

Dintre ţările UE, numărul de persoane aflate sub protecţie temporară a crescut în 14 ţări şi a scăzut în 13. Cele mai mari creşteri absolute au fost observate în Germania (+7.480; +0,6%), Spania (+2.665; +1,0%) şi România (+2.125; +1,0%).

Citește și:

Ce a răspuns Nicușor Dan, întrebat despre pericolul ca România să aibă graniță directă cu Rusia și susținerea Ucrainei

„Rămân în pat și-mi spun «Ce-o fi, o fi»”. New York Times a vorbit cu românii din Tulcea despre atacurile cu drone rusești (reportaj)

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *