Alvaro Arbeloa nu a convins în funcția de antrenor principal după plecarea lui Xabi Alonso, iar în vestiarul madrilenilor s-a instalat o degringoladă totală, care a culminat cu înfruntări fizice între starurile de pe Santiago Bernabeu.
Jose Mourinho a ajuns la un acord cu Real Madrid
Federico Valverde a ajuns chiar internat în spital, după ce ar fi fost lovit la cap de colegul său, Aurelien Tchouameni.
Din acest motiv, pentru a nu risca un haos permanent la echipă, dar și pentru a evita un nou sezon fără trofeu, conducerea clubului a decis să numească un antrenor cu nume, capabil să controleze vestiarul. Astfel, a apărut numele lui Jose Mourinho. Antrenorul care în prezent se află la Benfica a negat că ar fi discutat cu cei din conducerea clubului.
Totuși, celebrul jurnalist Sacha Tavolieri a anunțat pe rețelele sociale că Jose Mourinho a ajuns la un acord total cu Real Madrid și va deveni antrenorul primei echipe din vară.
Jurnalistul susține că numirea lui Jose Mourinho va fi oficializată în cursul săptămânii următoare, chiar dacă toate detaliile au fost deja puse la punct. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla cu Alvaro Arbeloa.
Mourinho a mai pregătit-o pe Real Madrid în perioada 2010-2013, timp în care a obținut 127 de victorii, 28 de remize și 23 de înfrângeri.
✅ DONE DEAL
🚨 José Mourinho is set to become the next manager of Real Madrid!
⚪️ The Portuguese coach has reached an agreement with the club’s management.
💬 An official statement from José Mourinho is expected next week. #transfer #RMA #SLB pic.twitter.com/eCsIdT5Zu5
— Sacha Tavolieri (@sachatavolieri) May 12, 2026
