Kelemen Hunor: „Guvern minoritar, o soluție acceptabilă în situaţia actuală”. Care sunt condițiile UDMR

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declară că un guvern minoritar este acceptabil în situaţia actuală, deşi, în general, nu este o soluţie stabilă, dar UDMR va putea accepta un astfel de guvern doar dacă nu este susţinut de AUR sau SOS.

„Mulţi oameni au întrebat ce se întâmplă la Bucureşti. Pe scurt: PSD şi AUR au răsturnat împreună guvernul condus de Ilie Bolojan. Cu toate acestea, nu au rezolvat nicio problemă, ci au creat una nouă. Este binecunoscut faptul că este mai uşor să răstorni un guvern decât să conduci ţara. Într-o astfel de situaţie instabilă, spaţiul nostru de manevră se restrânge, iar timpul nu este de partea noastră. Mai sunt 116 zile până la închiderea PNRR şi, dacă nu reuşim să înregistrăm progrese, vom pierde resurse importante din partea UE. Vorbim despre miliarde – bani care vor lipsi din trezoreria României şi din proiectele de dezvoltare”, a scris Kelemen Hunor vineri, pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a mai spus că abordarea deficitului bugetar nu mai poate fi amânată, iar încrederea investitorilor în România a fost zdruncinată, ceea ce va avea consecinţe în finanţare din ce în ce mai scumpă.

„Am comunicat clar tuturor poziţia UDMR, la recentele întâlniri. În primul rând, trebuie să verificăm dacă fosta majoritate pro-europeană se va putea forma din nou: PSD, PNL, USR, UDMR şi grupul minorităţilor. Avem nevoie de un candidat la funcţia de prim-ministru care să fie pregătit profesional, credibil din punct de vedere politic şi capabil să gestioneze simultan criza politică, guvernamentală şi bugetară, fără ca vreo personalitate politică să-l considere un rival”, a mai scris Kelemen Hunor.

„Guvern minoritar, soluție acceptabilă”

Potrivit liderului UDMR, un guvern minoritar ar fi o soluție acceptabilă în situaţia actuală, dar cu condiții.

„Deși, în general, un guvern minoritar nu este o soluție stabilă, acesta este acceptabil în situația actuală. Dar putem accepta doar un guvern minoritar care nu este susținut de AUR sau SOS. Nu știu dacă va dura până în 2028, dar este cert că, dacă nu reușim să găsim o soluție pe termen lung, va trebui să procedăm pas cu pas. Ne e clar că acolo unde este prezent AUR, noi nu suntem. Este principalul interes al comunităţii maghiare din Transilvania ca extremiştii să nu fie lăsaţi aproape de guvern”, a mai precizat președintele UDMR.

Totodată, el a mai spus că alegerile anticipate nu sunt o soluţie.

„La alegerile din 2024, cetăţenii au votat partidele pentru patru ani şi această responsabilitate nu poate fi ignorată acum. Oricine încurajează alegerile anticipate creşte incertitudinea şi deschide mai larg uşa extremiştilor. Acum, sarcina Preşedintelui este să găsească o soluţie care să asigure guvernarea stabilă şi să nu facă România vulnerabilă în faţa forţelor extremiste. Sarcina partidelor din coaliţie este să îşi lase deoparte consideraţiile tactice şi, în cele din urmă, să pună interesele ţării pe primul loc”, a mai arătat Kelemen Hunor.

El mai spune că, în guvernul anterior, au avut o dezbatere pe multe probleme, dar au început drumul reducerii deficitului bugetar şi limitării cheltuielilor iresponsabile, „pentru că este în interesul cetăţenilor să nu plătească ei preţul pentru decizii iresponsabile iar acest lucru nu trebuie permis nici acum”.

Editor : B.P.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *