Cât mai rămâne Ilie Bolojan premier, după moțiunea de cenzură? Guvernul are atribuții limitate: ce mai poate face

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

După adoptarea moțiunii de cenzură PSD-AUR, Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat în regim interimar: rămâne în funcție, dar cu atribuții limitate, până la învestirea unui nou Executiv. Partidele par să ajungă cu greu la o înțelegere în acest moment, astfel că Bolojan ar putea rămâme mai mult timp pe funcție.

Chiar dacă a fost demis, Guvernul rămâne pe poziții până la formarea unei majorități și conturarea unui nou Executiv. 

Articolul 110 din Constituție:

„(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106 (funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege), cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.”

Ce mai poate face Bolojan?

Același artiol mai arată și faptul că „Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.”

Cu alte cuvinte, Constituția prevede că, o dată cu adoptarea unei moțiuni de cenzură, Guvernul este considerat provizoriu și are atribuții limitate. Constituția este completată de Codul Administrativ care precizează că, o dată cu încetarea mandatului, Executivul nu poate promova politici publice noi, nu poate emite ordonanțe de urgență și nici nu poate iniția proiecte de lege. Guvernul va putea emite doar hotărâri.

Asta înseamnă că proiecte majore, precum legea salarizării sau alte promisiuni făcute de la Palatul Victoria, nu vor putea fi onorate.

Care sunt următorii pași?

O dată cu demiterea Guvernului, este declanșată procedura ce formare a unui nou Guvern. Președintele Nicușor Dan trebuie să convoace la consultări partidele parlamentare, pentru crearea unei majorități. Pentru moment, șeful statului a anunțat doar consultări informale cu partidele care au format coaliția de guvernare: PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile.

Constituția nu prevede însă un termen în care șeful statului să se încadreze pentru a face propunerea de premier. Ceea ce înseamnă că Ilie Bolojan poate rămâne pe funcție timp de mai multe săptămâni sau chiar luni până când liderii partidelor ajung la consens. 

Persoana nominalizată pentru funcția de premier are, însă, 10 zile la dispoziție de la desemnare pentru a merge în Parlament pentru votul de încredere.

Citește și: ANALIZĂ Ce calcule se fac la PSD după dărâmarea Guvernului: social-democrații așteaptă o implozie în PNL | SURSE

Editor : A.G.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *